„Părintele arhimandrit Filoteu Faros este călugăr şi psihoterapeut şi a colindat aproape întreaga lume. În perioada revoluţiei hippy a fost în SUA, aici drogurile erau în floare, iar părintele a avut grija celor dependenţi. După această experienţă a luat şi pulsul ţărilor europene şi a ajuns la concluzia că lumea a apucat-o pe o cale greşită. Despre asta a scris un raft de cărţi, foarte iubite de creştinii ortodocşi şi nu numai. A venit de două ori şi în ţara noastră pentru că, se pare, de aceeaşi boală (individualismul) începem să suferim şi noi. Mesajul părintelui este clar: oamenii trebuie să-şi schimbe viaţa!” (Mircea Toma, Lumea credinței)
„Lucrările sale prezintă un interes deosebit, pentru că ele îmbină cunoașterea teologică și o abordare științifică, prin prisma teologiei pastorale pe care părintele a predat-o și a aplicat-o. Acestea sunt un rod al unei îndelungate experiențe pastorale în domeniul psihoterapeuticii și consilierii și ele descoperă înțelepciunea luminată de Duhul Sfânt și acumulată vreme de cinci decenii de un părinte duhovnicesc contemporan”. (Pr. Gheorghe Holbea)
Harta site