Nicolae Steinhardt (29 iulie 1912 - 30 martie 1989) - a fost un scriitor, publicist, critic literar și jurist român, originar din Pantelimon, judeţul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creştină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, îşi va lua numele de fratele Nicolae, şi se va călugări după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituţional.

Antisthius este pseudonimul, - inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère - sub care Nicolae Steinhardt a publicat primele sale apariții editoriale: în 1934 – "În genul ... tinerilor", volum parodic, Editura Cultura Poporului, București, 1934, reeditare Editura PAN, 1993, ISBN 973-95708-6-0, reeditare București, Ed. Humanitas, 1996; în 1935 – "Essai sur la conception catholique du Judaisme", editura Cultura românească din București; în 1937 – "Illusion et réalités juives", Librairie Lipschutz din Paris.

Cartea „În genul… tinerilor” a fost volumul de debut al lui N. Steinhardt, apărut în 1934 şi reeditat în 1993 şi 1996. Volumul conţine pastişe şi parodii după Mircea Eliade, Emil Cioran și Constantin Noica, dar şi după avangarda interbelică ori literatura stângistă de tip Petre Bellu sau Panait Istrati, repudiate mai târziu de autor.

Între 1934-1935, Steinhardt a mai folosit episodic pseudonimul "Antisthius", în "Revista burgheză", unde a publicat pentru a parodia stilul revistelor Criterionv şi Vremea, precum şi pe Eugen Ionescu.

Ultimele două lucrări, publicate în limba franceză, în care încerca să-şi asume ca experienţă spirituală religia iudaică a părinţilor săi, sunt realizate în colaborare şi sub influenţa prietenului său, Emanuel Neuman.

Cartea "Illusion et réalités juives" (Iluzii şi realităţi evreieşti) se încheie cu concluzia că „problema evreiască (subiect actual în 1937) nu poate exista într-un regim economic normal”, ci numai într-unul dominat de tirania Statului, de orice tip.

Între anii 1937-1939 călătoreşte în Elveţia, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franţa şi în Anglia, întregindu-şi bagajul de cunoştinţe.

În 1939 revine în ţară şi începe să lucreze ca redactor la Revista Fundaţiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acţiunii de "purificare etnică" declanşată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privaţiuni pe motive etnice (1940-1944).

Din 1944 revine la "Revista Fundaţiilor Regale" depunând o intensă activitate publicistică și critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunţ al lui George Călinescu. În acelaşi timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea şi Viaţa românească. Printre scriitorii săi favoriţi se numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.

După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor și execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 și 1959 suferă o nouă perioadă de privaţiuni, alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice.