Evenimente
Librăria Fereastra Sâmbetei vă invită vineri, 15 decembrie 2023, ora 15.00, la o masă rotundă cu tema ”Creație și evoluție. Cum este cu putință ceva nou?”, având ca invitat pe Prof. univ. dr. Marius Andreescu.
Originea universului şi a vieţii nu pot fi testate şi observate. Atât creaţionismul cât şi evoluţionismul sunt sisteme de valori bazate pe credinţă în ceea ce priveşte originile universului şi vieţii.
Teoria creației afirmă: la început a fost Dumnezeu şi El a creat totul. Deci pentru a accepta creaţia trebuie să crezi.
Teoria evoluției afirmă: la început nu a fost nimic şi totul a apărut de la sine – din nimic. Deci pentru a accepta evoluţia trebuie să o crezi.
Prin urmare nu există contradicție între religie și știință, dacă dreapta credință ortodoxă este prezentă în știință. În expunerea noastră prezentăm argumente din care să rezulte că dogma creștină a creației nu exclude teoria evoluționismului, iar aceasta din urmă, în concepția oamenilor de știință onești implică actul creator al lui Dumnezeu.
În acest context încercăm să răspundem la întrebarea cum este cu putință ceva nou?
’’Nimic nou sub soare’’ – Vorbă veche, foarte veche, care a avut mare succes la vremea ei. Ea ne-a rămas din cartea Eclesiastul (I, 10), atribuită regelui Solomon (1082-975 î.e.n.). Firește că astăzi, în epoca energiei atomice, a laserului și a rachetelor cosmice, expresia „nimic nou sub soare” pare anacronică. De altfel, întregul context: „ce-a fost o să mai fie, ce-o să fie a mai fost. Nimic nou sub soare” se referă la nemișcare, la stagnare, la o repetare stereotipă a fenomenelor. Cu alte cuvinte, tot ce se săvârșește pe lume s-a mai întâmplat cândva și se va mai întâmpla după un timp. Origen, unii teologi și filosofi au interpretat acest „nimic nou sub soare” ca fiind tot ceea ce este etern omenesc repetându-se într-un circuit nesfârșit, ca de pildă: nașterea, dragostea, moartea. Religia reîncarnării sufletelor sau metempsihoza este una dintre concepțiile care se înscriu în acest curent ideatic, dar care este contrar adevărurilor de credință ortodoxe și chiar cunoașterii științifice.
Totuși, cum este cu putință ceva nou?- în universul constantelor existențiale, a repetabilității inexorabile a legilor firi, ale istoriei. Noul, în calitatea sa existențială absolută există: Întruparea Mântuitorului, moartea și Învierea sa, realități unice, irepetabile în istoria lumii și a mântuirii și care se constituie ca premisă pentru progres și devenire în istoria naturală, a omului și a societății reprezintă noutatea ontologică fundamentală, ce infirmă vechile cuvinte tragice pe care le spunea Eclesiastul.
Există cel puţindouă forme de a înţelege istoria. Prima dintre acestea are în vedere diacronia faptelor care se petrec într-un anumit interval temporar cu un om, cu un popor sau însăşi cultura şi civilizaţia. Cealaltă modalitate este mai profundă şi are ca obiect sensurile, semnificaţiile, pe care faptele istorice le relevă şi care se constituie într-un prezent continuu ce poate fi invocat pentru starea actuală a unui om, a unei naţiuni sau a unei civilizaţii. Progresul în istorie este foarte bine definit de marele filozof Hegel prin invocarea idealului valoric suprem care ar trebui să se regăsească atât în istoria omului, ca fiinţă individuală, în istoria unei colectivităţi cât şi în istoria culturii, respectiv libertatea. În acest sens gânditorul de la Jena spunea că istoria, privită prin sensurile şi semnificaţiile culturale şi cu raportare la conştiinţa de sine a omului sau spiritul unei colectivităţi, nu este altceva decât „progresul în conştiinţa libertăţii”.
Dialectica progresului și a regresului, noul în istorie dar și stagnarea caractertizează evoluția omului, a societății, culturii și civilizației.
În expunerea noastră vom dezvolta pe larg această temă.
Harta site
www.agaton.ro
