Traducere din limba sarba de Gheorghita Ciocioi
Întreaga lume gândită (spirituală) în chip tainic se prezintă prin tabloul simbolurilor în lumea supusă simţurilor, pentru cei care au ochi să vadă. Întreaga lume supusă simţurilor este ascunsă în lumea spirituală. Venirea Domnului a lărgit în chip simbolic lumea spirituală a universului omenesc. Până la venirea lui Hristos, universul pe de-a-ntregul a slujit închipuirii şi umbrei celor cereşti. Hristos Însuşi a folosit simboluri din natură, pentru explicarea realităţii duhovniceşti pe care a arătat-o lumii. Natura este simbol al adevărului. Lumea materială este chipul văzut al lumii duhovniceşti. Lumea fizică este un simbol al lumii duhovniceşti.
Omule, tu eşti dator să stăpâneşti asupra simbolurilor, nu acestea asupra ta! Toate făpturile să fie sub picioarele tale ca o carte de citit şi de învăţătură, iar tu, cu duhul tău, să fii la cele cereşti, la realitatea împărăţiei celei duhovniceşti.
Harta site