„Din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament cunoaştem cele despre facerea celor nevăzute şi văzute, depre căderea omului, despre puterea pe care au dobândit-o păcatul şi moartea asupra lumii şi a omului, care fusese zidit spre a fi nemuritor şi cu sufletul, şi cu trupul. Dar tot din Sfânta Sriptură a Vechiului Testament aflăm că omului căzut în păcat, pradă morţii şi deznădăjduirii, i-a fost făgăduită de către Dumnezeu trimiterea unui Mântuitor, născut dintr-o Sfântă Fecioară, Izbăvitor care prin Jertfa Sa de bunăvoie şi învierea cu trupul pentru veşnicie, să-i dezlege pe oameni din legăturile strânse ale păcatului şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2, 15).
Aşadar ori de câte ori vor fi unii ispitiţi să caute altundeva alinare, sau putere de a rezista încercărilor şi necazurilor, ce nu cruţă pe nimeni în lumea aceasta, sau dezlegare a nedumeririlor şi a neputinţelor lor morale şi sufleteşti, să îndrăznească şi să alunge gândul cel amăgitor prin cuvintele cu care Sfântul Apostol Petru a răspuns Mântuitorului Hristos: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice“
(Ioan 6, 68)