Preasfințitul Ieremia Zăvorâtul a fost cel mai bun prieten al Sfântului Inochentie al Hersonului. A fost cel care i-a tuns în călugărie pe Sfântul Teofan Zăvorâtul şi pe Mitropolitul Macarie Bulgakov,
renumitul istoric bisericesc. S-a bucurat de deplina dragoste şi încredere a Sfinţilor Filaret al Moscovei şi Filaret al Kievului. Rugăciunile alcătuite de el au intrat în pravila zilnică a Cuviosului Ioan Krestiankin, marele duhovnic al Rusiei contemporane. În fine, a fost unul dintre acei ierarhi învăţaţi care au strălucit nu doar prin lumina rece a erudiţiei, ci prin căldura simplităţii şi a smereniei, arătându-se nu numai „îndreptător credinţei”, ci şi „chip blândeţelor”.
Smerenia l-a împiedicat să-şi publice numeroasele volume de predici şi învăţături, care abia acum încep să vadă lumina tiparului în Rusia. Pentru prima oară în limba română, vă oferim şi noi, din moştenirea ascetică a acestei personalităţi de excepţie, un „reţetar” duhovnicesc care respiră nu pedanterie şi uscăciune academică, ci adevărata seninătate şi bucurie a trăirii în Duhul Sfânt.
Harta site