Staretul (duhovnicul, n.n.) este cel ce gazduieste in sufletul sau si imbratiseaza cu vointa lui propriul tau suflet si vointa ta. Din clipa cand si-a ales un staret, omul renunta la propria sa vointa, incredintandu-i-se lui cu cea mai deplina supunere si cu o totala uitare de sine. Acela care-si pecetluieste astfel soarta accepta de bunavoie aceasta incercare, aceasta austera ucenicie, in speranta ca la capatul unor indelungate straduinte va ajunge sa se invinga pe sine si sa se domine atat de perfect, incat dupa o viata intreaga de ascultare sa poata dobandi, in sfarsit, deplina libertate, descatusandu-se de propriul sau eu, ca nu cumva sa impartaseasca cu soarta celor care-si incheie viata fara a reusi sa se regaseasca pe sine.
F.M. Dostoievski, Fratii Karamazov
Harta site