Pe 5 septembrie 2012, în sala Teatrului Muzical „Stanislavsk şi Nemirovsk – Dancenko” a avut loc desemnarea câştigătorilor pentru premiul naţional „Cartea anului”, unul dintre cele mai valoroase premii literare acordate anual în Rusia. La concurs au participat peste o mie de cărţi şi serii de cărţi.
După cum a anunţat prezentatorul, după o lună de zile de dezbateri şi de îndoieli, cei o sută de membri ai juriului au atribuit acest premiu cărţii Nesfinții sfinți şi alte povestiri, scrisă de arhimandritul Tihon (Şevkunov), egumenul Mănăstirii Întâmpinării Icoanei Maicii Domnului din Vladimir.
De asemenea, la categoria „Proza anului”, a fost nominalizată câştigătoare cartea Nesfinții sfinți şi alte povestiri alături de cărţile Nemţii de A. Terehov şi Dansând până la moarte de V. Popov.
La înmânarea premiului, preşedintele Companiei Naţionale de Stat de Televiziune şi Radiodifuziune din Rusia, O. B. Dobrodev, a spus: „Sunt mândru şi foarte bucuros că am posibilitatea de a-l felicita pe părintele Tihon pentru acest premiu”.
Părintele Tihon a mulţumit, spunând: „Pentru mine este o bucurie neaşteptată că acestei cărţi, a cărei temă principală este legătura tainică a omului cu Dumnezeu, i s-a atribuit o atenţie şi un interes deosebit din partea juriului şi a cititorilor”.
Cartea Nesfinții sfinți şi alte povestiri,lansată pe piaţă doar în urmă cu un an, a fost, potrivit rapoartelor mass-media, cea mai bine vândută carte din Rusia în anul 2012. În acest scurt timp, cartea a fost retipărită de şase ori, ajungând la un tiraj de 1100000 de exemplare şi fiind tradusă în engleză, greacă, sârbă, română şi în alte limbi.
Volumul Nesfinții sfinți şi alte povestiri,a câştigat şi premiul întâi la concursul „Cartea Runet – 2012”. Conform rezultatelor votului de pe site-ul Ozon.ru, utilizatorii Runet au votat la categoria „Artă literară” cel mai bun roman cartea Nesfinții sfinți şi alte povestiri, scrisă de arhimandritul Tihon (Şevkunov), egumenul Mănăstirii Întâmpinării.
Pe 28 noiembrie 2012, cartea Nesfinții sfinți şi alte povestiri, a fost distinsă cu premiul pentru literatură naţională „Marea Carte.