Dincolo de gratii...

Cu zece ani în urmă păşeam pentru prima oară într-un penitenciar. Se întâmpla să fie Aiudul, una din temniţele care, până atunci, pentru mine avea o sintaxă a individualităţilor amputate, a negărilor absolute, a represiunii carcerale ajunsă expresie ultimă a dezumanizării.
Am întâlnit însă atunci, acolo, şi oameni care mi-au dovedit, încă o dată, că schimbarea e singura constantă a fiinţei umane şi că lacrimile căzute înăuntru au puterea de a restaura lumea sau, cel puţin, de a salva lumea unor oameni care, la capătul deznădejdii lor, au (re)găsit mâna de dragoste mereu întinsă de Dumnezeu.
De aici a pornit apoi totul… Vreme de câţiva ani – cu sprijinul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor –, am fost acreditat să colind penitenciarele ţării, pentru a povesti ceea ce se întâmplă, în panul misiunii Bisericii Ortodoxe Române, în aceste spaţii de detenţie. Au fost experienţe fascinante, cu oameni care acolo, dincolo de gratii, şi-au aflat adevărata libertate, aceea de a se poziţiona în Hristos şi în afara păcatului asumat…

Romeo Petrasciuc