Ultimul Constantin

Ultimul Constantin – Romanul Brâncovenilor analizat cu atenţie adresează cititorului întrebarea: judecăţile privind trădarea, vinderea, puteau fi scrise de un autor care nu a trecut prin ultimii cincizeci de ani? Tragedia creştinilor ce au crezut în utopia descreşterii puterii otomane nu poate fi înţelească decât de alţi trăitori ai unei utopii, cea comunistă. Romnul este o operă despre răbdarea şi iertarea creştină, despre încercarea de a rămâne tu însuţi înconjurat de trădători şi de a rezista existând ca popor printre puteri mari şi nemiloase. În faţa compromisului, acceptat pentru o eventuală supravieţuire, Brâncovenii aleg sublimul şi-şi mărturisesc marea lor iubire pentru Iisus cel răstignit şi intră astfel în veşnicie. Un tablou despre o familie, o carte depre deşertăciunea Utopiei, un exemplu de sfinţenie călăuzitoare, o scriere abordând eternele probleme ale conştiinţei umane.