Cartea de faţă, scrisă de fostul stareţ de la Mănăstirea Nicula, este un periplu prin sinaxar, de-a lungul anului bisericesc (1 septembrie-31 august), cu scurte, dar procopsitoare popasuri pe 21 de piscuri de sfinţenie de la Sfântul Ioan Apostolul, Evanghelistul şi Teologul, prăznuit în 26 septembrie, până la Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, prăznuit în 5 august). Ea ne îndrumă părinteşte spre o mai bună aşezare moral-spirituală şi spre o mai bună cunoaştere de noi înşine, în care sfinţii sunt repere lăsate de Dumnezeu şi ajutoare de Sus, ce ne întăresc în încredinţarea că Chipul dumnezeiesc din noi se poate ridica şi la dumnezeiasca Asemănare, oricât ar fi omul sub vremi şi oricât ar fi vremile de grele.
Harta site