„Cartea Cântării Cântărilor se aseamănă unei femei care strălucește de frumusețe și care își sporește frumusețea naturală printr-o podoabă de mult preț, dar care este cuvioasă în purtare, iar în ascuns, are dispoziții potrivnice foarte înfățișării exterioare. Căci privirea asupra unei asemenea femei stârnește poftă celor desfrânați, cercarea însă vădește cumințenia ei, care nu se potrivește cu cortul cel dinafară. Tot așa și cu cartea de față: expresia, întocmită într-o formă mai erotică, pare că este ademenirea poftei pentru cei neînvățați, dar cugetul, descoperind celor ce se apropie austeritatea tainelor, face ușor de primit dificultatea înțelesurilor, prin farmecul expresiei și imită femeia care se folosește de frumusețe ca de un meșteșug pentru învățarea înfrânării la cei tineri, luând forma frumuseții, dar iconomisind învățătura.
Căci femeia, care răpește prin simpla privire și care stârnește un dor arzător, cu ușurință mișcă mintea celor răpiți de ea oriîncotro voiește, punând stăpânire pe cei care sunt dispuși spre patimă și care de voie rabdă robia pentru bucurarea de vederea celei dorite; căci dragostea față de cea care le poruncește le ușurează lor osteneala poruncilor și ei socotesc jugul robiei lor ușor, având tirană constrângerea dispoziției lor pătimașe. La fel și această carte care ne stă înainte, cugetul ei atrage cu ușurință pe cititori spre primirea ei, fermecându-i prin expresia seducătoare, dar convingându-i să se supună cuvioșiei contemplației, conducându-i cu îndemânare de la litera părutei patimi la mistagogia dogmelor semnificate.”
Sfântul Nil Ascetul, Talcuire la Cântarea Cântărilor, Prolog 1-2.
Harta site