Paginile care alcătuiesc această carte constituie concluziile scrierii mai ample a părintelui Nikolai Afanasiev, Biserica Duhului Sfânt. Prima parte a ei, publicată în limba română în anul 2008 tot la editura Patmos, explică în ce constă slujirea laicilor sau a mirenilor în Biserică și cum se manifestă preoția împărătească a credincioșilor. Partea a doua, încă nepublicată la noi, se referă la slujirea preotului și a episcopului. Iar cartea de față constituie concluzia lucrării de o viață a părintelui Nikolai Afanasiev. În ultimul capitol al cărții sale Biserica Duhului Sfânt, intitulat "Puterea dragostei", cunoscutul profesor de la Institutul Saint-Serge din Paris - considerat a fi părintele ecclesiologiei euharistice - afirmă că în Biserică nu există nici o autoritate în afara dragostei: "Puterea juridică este un înlocuitor al dragostei, un înlocuitor desăvârșit, pe cât se poate într-o viață empirică imperfectă. Însă în Biserică, unde locuiește dragostea cea desăvârșită, nu este loc pentru nici un înlocuitor."
Harta site