Parintele Hrisostom Danila

Lucrarea „Părintele Hrisostom Dănilă – Matematicianul vieţii trăite în Hristos” – cu o prefaţă analitică semnată de distinsul Prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” – Iaşi, este o carte de suflet, urzită în memoria Părintelui Hrisostom la împlinirea unui an de la strămutarea sa la cele veşnice.
Lucrarea cuprinde două părţi. În prima parte sunt 20 de evocări ale foştilor colegi din corpul profesoral sau elevi de la şcoala din Ghermăneşti şi ale unor fii duhovniceşti, care din dragoste filială l-au evocat în scris pe părintele lor spiritual. Partea a doua cuprinde 22 de predici, intitulate Fărâme din preaplinul sufletului său, primite spre publicare de la nepoţii părintelui din Bucureşti.
Precizez că aceste predici păstrează originalitatea, limbajul arhaic ardelenesc şi şarmul autorului; sunt redate aşa cum au fost rostite de sfinţia sa, fără nici o intervenţie pe text din partea noastră.
Prin evocările în discuţie, semnatarii acestora au încercat, unii, să-i reconstituie, prin excelenţă, profilul profesorului de matematică, or, alţii, pe cel spiritual, dobândit la şcoala cincizecimii marilor părinţi duhovnici de la Mănăstirea Slatina: Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Petroniu Tănase, Evghenie Pojoga; sigur, după o prealabilă pregătire duhovnicească, ca mirean, în anturajul Părintelui Hrisostom Postolache, stareţul iscusit şi înţelept al Schitului/Mănăstirii Bucium, sau al părinţilor Roman Braga, Vartolomeu Dolhan, Daniel Sandu Tudor şi alţii, pe care sfinţia sa i-a cunoscut încă de pe vremea în care preda la o şcoală din Municipiul Iaşi, înainte de a se fi dus la mănăstire.
Decretul 410, din 1 octombrie 1959, l-a găsit la Mănăstirea Slatina, în ascultarea de secretar al Părintelui Cleopa Ilie, stareţ la acea vreme; suferinţele cauzate de efectele acelui decret nu l-au ocolit ci, dimpotrivă, părintele a gustat pe deplin din acestea, alături de miile de călugări şi călugăriţe umiliţi, batjocoriţi, torturaţi fizic, psihic, moral şi intelectual şi în cele din urmă scoşi din mănăstiri de fiara comunistă şi trimişi să se angajeze în câmpul muncii. Peste patru mii de monahi şi monahii au fost supuşi amintitului decret. În atari situaţii, multe mănăstiri au fost pustiite, devenind filiale ale parohiilor, peste 100 au fost desfiinţate şi închise, iar altele au fost transformate în sanatorii, azile, puşcării, sedii pentru C.A.P.-uri, magazine săteşti. Nimeni şi nimic nu a putut opri furia nelegiuirilor împotriva monahilor – numiţi „armata neagră” – şi a mănăstirilor, considerate principalele redute ale ortodoxiei româneşti.
Sigur, nu doar monahii şi monahiile, cărora li s-au alăturat şi intelectualii de marcă ai ţării, au trecut prin ciurul nemilos al comuniştilor şi al puşcăriilor comuniste, ci şi mulţi dintre ierarhii Sfintei noastre Biserici, care nu s-au supus dispoziţiilor primite – Mitropolitul Irineu Mihălcescu şi Episcopii Pavel Şerpe şi Partenie Ciopron sunt doar câteva exemple –, au fost scoşi din scaune şi trimişi la mănăstiri, unde au fost omorâţi sau au murit sub ochiul vigilent al securităţii. În dicţionarul „Biserica întemniţată. România: 1944-1989”, apărut în 1998 sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, din cele peste 2544 de nume, 1725 sunt ale unor preoţi ortodocşi; în Studiul introductiv al respectivului dicţionar sunt menţionaţi 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei au fost declaraţi morţi în împrejurări suspecte. Sigur, avem convingerea că, aşa cum spunea Valeriu Gafencu, supranumit „Sfântul închisorilor”: „Jertfele lor nu vor rămâne fără rod!”
Revenind, Părintele Hrisostom, după ce a fost forţat să plece din mănăstire, în 1959, sub pretextul că ar fi un bolnav incurabil, a fost trimis ca profesor la Şcoala din Ghermăneşti, jud. Vaslui, undeva pe malul Prutului, unde a activat până la pensie, adică până-n anul 1984. Acolo, deşi a fost monitorizat zilnic de oamenii securităţii, 24 de ore din 24, sfinţia sa n-a renunţat nici o clipă la principiile sale sănătoase, moştenite de la părinţii lui dragi, la crezul său neţărmurit în valorile spirituale ale neamului românesc.
Perioada slujirii sfinţiei sale la catedră este surprinsă în paginile evocărilor ce alcătuiesc prima parte din cuprinsul acestei cărţi, evocări pline de sensibilitate şi recunoştinţă semnate atât de cei din stepena sa, cât şi de cei cărora sfinţia sa le-a fost dascăl. Recunoştinţa lor nu face decât să mă bucure; slavă Domnului că încă mai există oameni care ştiu să mulţumească binefăcătorilor lor, celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la devenirea lor socială, profesională şi spirituală! După ieşirea la pensie, în plină glorie comunistă, Părintele Hrisostom, graţie bunăvoinţei Preafericitului de pioasă amintire Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, şi a părintelui stareţ Elefterie Ciobanu, care l-a luat sub mantia protectoare a iubirii sale, ocrotindu-l de furia securităţii, s-a închinoviat la Schitul/Mănăstirea „Duminica Tuturor Sfinţilor” – Bucium, unde, după primirea harului preoţiei, a slujit, ca preot şi stareţ pentru o vreme, a predicat şi s-a rugat pentru Neam şi Ţară până la sfârşitul vieţii sale, întâmplat în luna septembrie, la ceas de seară – orele 19.15, în ziua de prăznuire liturgică a Sfintelor Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora a anului 2014.
Că părintele a fost un om cu viaţă sfântă, organizată matematic în ritmul şi cadenţa fericirilor, asemenea Sfântului Antipa de la Calapodeşti, de numele căruia se leagă începuturile schitului Bucium, nu cred că se îndoieşte cineva! Este suficient să-i priveşti fotografia de pe coperta acestei cărţi, realizată nu cu mult timp înainte de ieşirea lui din această lume, pentru a-ţi da seama de acest adevăr. De altfel, în Schitul/Mănăstirea „Duminica Tuturor Sfinţilor” – Bucium au fost mulţi părinţi cu viaţă sfântă, printre care: Arhim. Hrisostom Postolache, Ierom. Ieronim Gagea, Protos. Elefterie Ciobanu, Schimonahul Daniel Maticiuc, Monahul Calinic Vizitiu, Monahul Ioasaf Cazacu. Sunt părinţi pe care i-am cunoscut şi în anturajul cărora am crescut din fragedă copilărie.
Respectuoase mulţumiri se cuvin distinsei familii Anca şi Dan Bălan din Bucureşti, nepoţii Părintelui Hrisostom, pentru că mi-au încredinţat spre publicare predicile rostite de sfinţia sa în bisericuţa schitului, precum şi pentru evocarea însoţită de câteva fotografii păstrate în arhiva de familie; doamnelor Gica Coşescu şi Claudia Covaliu, care au fost movens-ul acestei lucrări, implicându-se în căutarea şi mobilizarea autorilor acestor evocări; domnişoarei Anca Covaliu, care, împreună cu a sa mamă, s-a ocupat de corectura acestei cărţi, precum şi celor care au făcut posibilă publicarea acesteia: lector, redactor, tehnoredactor, designer, tipograf.
Dumnezeu, pentru rugăciunile Părintelui profesor Hrisostom Dănilă, să răsplătească fiecăruia – coordonator, narator sau cititor – după osteneala sa!

† Calinic Botoşăneanul