Cunoscute mi-ai facut mie caile vietii (Ps. 15, 11)

Editie revizuita si adaugita.

Fiecare cuvânt din scrierile şi rostirile Părintelui Zaharia, întrucât aparţine şi vine din unitatea de nedesfăcut a lumii lui Dumnezeu, e greu de digerat pentru mintea psihică şi pentru inima de carne. De aceea solicită ca mai întâi să aibă loc desţelenirea inimii din planul pshologic în planul cel veşnic, neclintit şi netrecător al Împărăţiei lui Dumnezeu. Sunt de trebuinţă rugăciuni îndelungate şi darul a multor lacrimi pentru ca să fie topită cumplita desfigurare - cumplitul eşec în care a intrat viaţa omului prin cădere sau înstrăinare de Dumnezeu -, iar simţirea să fie mutată de la sufletesc (omul psihic) la duhovnicesc (omul născut de sus).

Cuvântul scris şi cel rostit al Părintelui Zaharia, pe care îl oferim prin textele conferinţelor culese între coperţile acestui nesfârşit de adânc volum, are o menire precisă: să fie cărbune care încălzeşte inima şi luminează mintea celor ce-L caută în noaptea acestui veac pe Cel Ce este Lumina Cea neînserată.

Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei

În această lume, omul nu se naște, ci devine templu al lui Dumnezeu, lăcaș al harului dumnzeiesc, căci, după cuvântul Scripturii, "toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu". Este așadar nevoie de o mare nevoință a pocainței pentru ca omul să dezrădăcineze din lăuntrul său legea păcatului și să statornicească legea credinței și a iubirii, să devină "om nou", adică să se nască "de sus", "de la Dumnezeu". Precum pruncul, înainte de a se naște, trebuie să petreacă mai întâi în pântecele mamei sale, la fel și noi, pentru a ne putea naște duhovnicește, avem trebuință de pântecele Bisericii, care este mama tuturor creștinilor. Biserica este vistieria vieții, în care se săvârșesc Sfintele Taine și unde ni se împărtășește harul mântuirii.