- Coperti cartonate.
Ieromonahul Savatie Baștovoi este un nume singular în literatura contemporană, fiind unul din cazurile rare cînd un scriitor excelează în toate genurile literare, fiind premiat de Uniunea Scriitorilor la toate secțiunile: poezie, proză și eseu. Această trăsătură îi face pe jurnaliștii de la Le Figaro să scrie despre Baștovoi ca despre „un geniu polivalent care scrie o operă deopotrivă poetică, romanescă și dramatică”, iar Le Monde remarcă „o scriitură luminoasă și impecabil construită”.
Festivalul de poezie de la Berlin l-a inclus, în 2007, cu poezia Rusoaica, în antologia poeziei de dragoste mondiale, alături de Omar Khayyam, Shakespeare, Esenin și alte nume sonore ale literaturii universale.
Este autorul a peste 20 de cărți, vîndute într-un tiraj cumulat de peste 200.000 exemplare. Apariția în Franța a romanului Iepurii nu mor, scris la 21 de ani, adună cel mai bun dosar de presă dintre toate cărțile românești traduse în Franța în ultimii ani. Chiar în aceste zile, romanul apare în Italia.
Cartea despre femei este o bijuterie dăruită la maturitate, care se înscrie în darurile pe care copilul de cîndva le făcea mamei.
Educația artistică primită în familie și, mai tîrziu, la școlile de artă, străbate de această dată în forma cea mai directă, cartea fiind ilustrată cu acuarele ale autorului.
„Cînd ești copil nu știi să scrii, cînd ești mare nu știi să vezi”.
Savatie Baștovoi
Harta site