Traducere din limba greacă şi note de Preotul Profesor Teodor Bodogae
"... Tema fundamentală a scrierii Viaţa în Hristos - deci nu "cu Hristos" sau "după Hristos", în sens de unire în credinţă sau de imitare ori de urmare a Lui, ci în sens paulin şi ioaneic - este ideea erosului platonic areopagitic, care face ca Dumnezeu şi omul să se caute reciproc. Fiindcă, în urma păcatului strămoşesc, dorul omului după binele suprem s-a lâncezit, mintea i s-a întunecat şi voinţa s-a slăbit, ajungându-se astfel la un cerc vicios al păcătuirii, a fost necesară o reafirmare supremă a iubirii lui Dumnezeu faţă de omenire... "