Mersul la biserică regulat nu constituie pentru credincios un simplu obicei, o îndatorire religioasă tipiconală, o obligaţie socială sau o soluţie psihologică, o ieşire din strânsoarea asfixiantă cotidiană, ci, dimpotrivă, prin venirea la Biserică se exprimă o necesitate existenţială, nevoia ca omul să vieţuiască autentic, să-L întâlnească pe Izvorul vieţii, pe Creatorul lui, să se unească cu El.
Trupul şi Sângele lui Hristos, cu care se împărtăşeşte la Dumnezeiasca Liturghie, îi dăruiesc această plinătate, îl fac să se simtă „împreună cetăţean cu sfinţii şi casnic al lui Dumnezeu”.
Harta site