Sfântul Gavriil s-a născut în Georgia comunistă și a fost, încă din copilărie, un băiat neobișnuit, dăruit de Dumnezeu cu o credință neclintită și cu puterea mărturisirii ei. După ce a devenit ieromonah, pe 1 mai 1965, în timp ce comuniștii sărbătoreau Ziua Muncii, a dat foc portretului lui Lenin expus în piața din Tbilisi. Scos abia viu din mâinile lor, a fost arestat, iar apoi, declarat nebun și închis într-un spital. După eliberarea neașteptată, s-a prefăcut a fi cu adevărat nebun și a propovăduit pe străzi pocăința și credința cea adevărată, până când, 25 de ani mai târziu, Dumnezeu a binevoit să scoată poporul georgian de sub stăpânirea comunistă.
Spre sfârșitul vieții s-a retras la Mănăstirea Samtavro, de unde, pe 2 noiembrie 1995, sufletul lui s-a înălțat la Hristos, Căruia i-a dăruit întreaga viață. În 2012, a fost trecut în rândul Sfinților Mărturisitori, iar creștinii care se roagă la moaștele sale sunt martori la nenumărate minuni.
Harta site