Clonele invatamantului romanesc

Sper în utilitatea demersului incitant pe care ni-l propune curajos şi oportun scriitorul-pedagog Sergiu Ciocârlan, pentru că intuiesc buna-credinţă a majorităţii profesorilor din România, care-i va face să vibreze la îndureratele, sincerele, îngrijoratele sale fraze. Mă alătur din toată inima, ca părinte, profesor şi creştin-ortodox, crezului din care au izvorît paginile cărţii de faţă, încheind prin cîteva extrase fermecătoare şi convingătoare, ilustrîndu-i caracterul gnomic: profesorul adevărat este tot timpul profesor şi tot timpul om [...]. Profesorul luptă cu sine, nu cu ceilalţi, căci numai biruindu-se pe sine îi va cîştiga. [...] Ceea ce poate face un profesor este să-l ajute pe elevul său să înveţe. Nu să copieze din manual, nu să memoreze comentarii, nu să reproducă citate, ci să înveţe şi, învăţînd, să se simtă liber. [...] ţelul profesorului [...] este de a lupta ca şi în cei mici să se nască Frumosul, Adevărul şi Iubirea.

Mihai Floarea

Clonele învăţământului românesc este un eseu despre nevoia de a avea o educaţie cu chip blând, fără nimic ameninţător, despre nevoia de a vedea în copil copilul şi de a nu transfera socotelile adultului în gândul lui, despre nevoia de a delimita ferm, categoric instrucţia de educaţie, despre nevoia de a redobândi prestigiul profesorului într-o epocă revendicată de atribuţii funcţionăreşti, despre nevoia de comunicare dintre profesor şi copii, în fine, despre nevoia de a cerceta cauzele, nu efectele.

Sergiu Ciocârlan