Suferința și natura vindecării explorează relația fundamentală dintre Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu în Persoana lui Iisus Hristos și natura vindecării din perspectiva Tradiției creștine. Această înțelegere și învățătură teologice cu privire la păcat, suferință și moarte au avut un impact extraordinar asupra semnificației și modului îngrijirii bolnavilor. Odată cu secularizarea crescândă, perspectiva unică asupra sănătății și îngrijirii ei dezvoltată de Tradiţia creştină s-a pierdut într-o mare măsură. Bună parte din arsenalul metodelor medicale moderne este de mare folos și poate fi recunoscută ca binecuvântată și în acord cu învățătura și practica tradițională creștină; o altă parte semnificativă nu este, şi atunci este interesul şi datoria noastră să ne informăm cu privire la ceea ce, prin tratarea trupului, poate aduce atingere mântuirii sufletului.
Prima parte a acestei cărți explorează problematica amplă a suferinței. Cea de-a doua parte examinează natura întâlnirii dintre persoana suferindă care are nevoie de ajutor și cei dispuși să i-l ofere. Cea de-a treia parte și ultima abordează posibilitatea vindecării în mod independent de tratament, chiar și în contextul morții. Astfel, lucrarea de faţă tratează în profunzime relația dintre practica îngrijirii sănătății în modernitate și felul în care Biserica a înțeles și înţelege sănătatea, boala și vindecarea, încercând o cât mai bună şi eficientă conectare a medicinei contemporane la creștinismul tradițional.
Daniel B. Hinshaw este creștin ortodox și medic practicant. El predă cursul de îngrijire paliativă ca profesor de Chirurgie la Universitatea din Michigan, la Universitatea Transilvania din Brașov, România, și ca profesor invitat la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Vladimir din Yonkers, New York.
Harta site