Doamne, fii cu noi!

Aceste cuvântări au fost rostite de Mitropolitul Antonie de Suroj cu prilejul acelor zile deosebite din timpul Postului Paștelui și al Crăciunului, zile de retragere, de reculegere duhovnicească. Cei care doreau să se retragă din iureșul vieții pentru a‑și pune ordine în gânduri, în cele ale sufletului, veneau să petreacă o zi întreagă la catedrala rusă din Londra, sub îndrumarea lui.
Vlădica Antonie stăruia asupra ne­­­cesităţii unui astfel de timp de reculegere, isihie și adunare în cele mai dinlăuntru ale ființei. El socotea acest timp de liniștire și de pregătire ca fiind absolut necesar pentru o spovedanie temeinică, ce nu se poate realiza decât prin punerea de o parte a unui asemenea timp, care devine un binecuvântat prilej de cercetare a cugetului.
Aceste minunate reflecții ne îndreaptă spre singurul lucru trebuitor – mântuirea noastră –, limpezindu-ne felul cum se cuvine să păşim în viață pentru a-l dobândi.
De noi depinde să devenim ceea ce Domnul voiește ca noi să fim și știe că putem fi.
De noi depinde să punem oricând și mereu un nou început.