Ascetul de la Panaguda

Trebuie să ştim că singura certitudine o oferă pocăinţa, şi deasupra acesteia trebuie să punem orice piatră a temeliei duhovniceşti. Doar pocăinţă să-I cerem continuu lui Dumnezeu, nimic altceva în afară de aceasta! Nu trebuie să cerem lumini, minuni, profeţii şi harisme, ci doar păcăinţă! Pocăinţa va aduce smerenia, smerenia va aduce Harul lui Dumnezeu, pentru că la cei smeriţi vine neapărat harul dumnezeiesc. Prin urmare, pocăinţa este indispensabilă pentru mântuirea noastră, şi când o avem, va veni harul lui Dumnezeu şi ne va învăţa ce trebuie să facem pentru propria noastră mântuire şi pentru mântuirea semenilor noştri dacă este nevoie.
Când simţim mila lui Dumnezeu ca o mare nevoie, atunci vom zice rugăciunea din toată inima noastră şi vom simţi dulceaţa mângâierii dumnezeieşti a preadulcelui Iisus înlăuntrul nostru. Atunci inima noastră se va bucura, şi mintea, şi toată făptura noastră.
Doar atunci rugăciunea nu ne oboseşte. Când pătrundem sensul ei, rugăciunea ne odihneşte şi putem să ne rugăm fără să ne silim pe noi înşine, ci îndemnaţi de sârguinţa care dăruieşte tot curajul duhovnicesc prin tresăltarea inimii. Atunci, oricât de împietrită ar fi aceasta, lacrimile izbucnesc şi se scurg în ceasul rugăciunii.