Sfântul Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie a făcut, şi continuă să facă şi după adormirea sa, multe minuni. Nu a fost un fals făcător de minuni. A fost un om al lui Dumnezeu, un creştin adevărat. Era un om al dragostei şi al jertfei; om care îşi oferea, în adevăratul sens al cuvântului, întreaga ființă şi întreaga viață lui Dumnezeu şi celui creat după icoana Lui, omului. A fost atletul lui Hristos, slujitorul omului, ascetul monahismului ortodox.
Prezența lui era prezența dragostei; a dragostei adevărate şi dezinteresate, fără limite. Limitele ei erau nemărginirea. Trăia în ceilalți, fără a înceta vreodată să fie el însuşi. Adevăratul lui eu era aproapele, toți cei de lângă el. Ieşea la propriu din sine, pentru a se oferi celorlalți. Odată oferit celorlalți, îi unea pe toți în sine: în dragostea sa, în purtarea sa de grijă, în neliniştea sa şi, mai ales, în rugăciunea sa.
Când îți asculta durerea sau marea ta problemă, suspina adânc. Făcea durerea sau problema ta durerea şi problema sa. Te introducea în programul lui de rugăciune şi nu te uita niciodată. Te sprijinea, crea perspective, dădea răspunsuri şi sfaturi pe care poate că nu le înțelegeai imediat, dar a căror noimă o descopereai mai târziu. Îşi amintea numele tuturor şi problemele lor. El uita doar suferințele sale. Mulțumea lui Dumnezeu pentru durerile şi bolile lui. Niciodată nu a cerut izbăvirea de acestea.