Indumnezeirea maidanului

    Unul dintre părinţii noştri de astăzi, de mare anvergură pastoral – misionară este Părintele Profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, care s-a născut la 19.07.1970 la Braşov, fiind absolvent şi doctor în teologie, din anul 2004, al acestei prestigioase facultăţi precum şi cadru didactic, la secţia catehetică – omiletică, în cadrul aceleiaşi distinse şcoli teologice. A făcut studii de specializare la Padova (Italia) şi Versailles (Franţa), cursuri de specializare în psihologie generală (1997 – 2000), în probleme legate de maltratarea copiilor (2000 – 2001), dependenţa de alcool şi drog (2000) şi altele. Este autor a numeroase studii şi articole, de asemenea co-autor al altor numeroase lucrări de specialitate, şi nu în ultimul rând se află printre conferenţiarii cei mai populari şi îndrăgiţi, susţinând peste 150 de conferinţe personale cu diverse teme în marile centre culturale ale ţării cum ar fi: Cluj, Iaşi, Timişoara, Oradea, Bucureşti, Craiova, Braşov şi altele. Totodată, este prezent la numeroase emisiuni de radio sau televiziune, într-un cuvânt, este omul care caută să “răscumpere vremea” ce a primit-o ca dar de la Dumnezeu spre desăvârşire şi mântuire, propovăduind şi făcând misiune “cu timp şi fără timp”, răspunzând astfel, chemării evanghelice şi vocaţiei apostolice!…

Aceste două lucrări ale Părintelui Constantin Necula se înscriu în acest demers apologetic pe care sfinţia sa îl susţine la modul cel mai fundamentat, fiind imperios necesară existenţa unor astfel de intervenţii cât se poate de consistente, de argumentate şi, mai cu seamă, de actuale, răspunzând frământărilor lumii de astăzi, îndeosebi cele ale tinerilor căci, referindu-ne concret, la prima sa carte intitulată Îndumnezeirea maidanului – pastoraţia Bisericii în spatele blocurilor..., ne întrebăm cu toţii, cine este acest om de maidan? Iar răspunsul ce se află în lucrarea de faţă, vine foarte prompt şi întemeiat, că este „oricare dintre noi, care ne complacem în raportări absolut ocazionale la lume şi Dumnezeu, în cumetrii josnice ale temporarului cu veşnicia, în compromisuri şi trăirisme ieftine, pliate pe acum şi aici. Însă, în acelaşi timp, omul de baracă este şi omul lipsit circumstanţial, contextual – independent de opţiunea personală – de cultura religioasă autentică, ce l-ar socializa în Dumnezeu; omul care încă îl caută pe Dumnezeu, chiar – sau mai ales – atunci când nici el nu ştie că o face... unul ca acesta se defineşte, din punct de vedere religios, mai ales printr-o cultură a discontinuităţilor, a halourilor de ambiguitate ce-şi aşteaptă structurarea într-o logică a urcuşurilor de sens, dincolo de ghicitură”. Ca atare, această problemă se regăseşte ca un fir roşu în lucrarea de faţă, ce este structurată în zece întâlniri de dialog şi dezbatere (în zece seri de taină şi de sfătuire) consumate între Romeo Petraşciuc şi Părintele Constantin Necula – pururea tânăr şi preocupat de problemele semenilor săi, adică un slujitor al altarului foarte popular dar nu populist, care şi-a elaborat ambele cărţi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Dr. Laurenţiu Streza – Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului (profesor, părinte, ierarh misionar bine articulat în frământările vremurilor şi deci, un bun cunoscător al problemelor lumii contemporane a tinerilor şi nu numai). Aşadar, Părintele Constantin caută şi chiar găseşte soluţii prompte, eficiente şi operative, spre rezolvarea acestor probleme deloc uşoare ori superficiale, ce ar trebui să ne dea de gândit tuturor celor care ne simţim şi ne pretindem a fi membri (vii, activi şi chiar dinamici) ai Bisericii Celei Una, Dreptmăritoare şi Dreptmărturisitoare!...

Aşa stând lucrurile, cartea cu pricina vine să remarce tocmai liniile şi coordonatele de convergenţă ale acestor crâmpeie de raportare a omului de baracă la Dumnezeu, încercând să găsească o noimă şi o logică a analogiilor, o iconomie a căilor şi a variantelor de acees ale pastoraţiei Bisericii în faţa şi în spatele blocurilor cenuşii (construite în epoca de aur), veşnic aspirante la Dumnezeul Cel Personal, Atotputernic, Atotprezent şi Atoateştiutor!...

Părintele Constantin Necula, atât prin formaţia sa teologică şi duhovnicească, cât şi prin extraordinara forţă a discursului – ce are darul de a capacita şi de a motiva spiritele, construit dintr-o experienţă pastorală excepţională, este unul din personajele (lăudată dar şi contestată, de catre unii mai „aşezaţi” mai „tradiţionalişti” sau mai „temperaţi”) care se află permanent în conjuncţie şi intersecţie cu personajul central al cărţii – omul de maidan. Este mereu prezent pe teren, între tinerii generaţiei sale şi a noastre, în şcoli şi licee, între alcoolici ori teribilişti postmodernişti, fiind implicat într-o mulţime de acţiuni care îl vizează pe acest om de baracă „fiu risipitor al Aceluiaşi Tată Ceresc” deci al Bisericii, cu alte cuvinte frate de-al nostru, şi unde Biserica – cu „Liturghia Sa de după Liturghie” este chemată a lucra cu aceleaşi instrumente sau, mai bine spus, cu aceleaşi măsuri soteriologice şi eshatologice, desigur după ce, prin intermediul acestor slujitori – de talia Părintelui Constantin – a reuşit să radiografieze un astfel de spaţiu, în care unii dintre noi ajung să mănânce „roşcovele porcilor”, fapt pentru care ne rugăm ca acest spaţiu al maidanului să ajungă într-adevăr, unul al intervalului din care cresc pârghiile întâlnirii cu Dumnezeu, pentru toate generaţiile viitoare, ce se vor regăsi şi ele (mai mult sau mai puţin) în terenul evanghelic al pericopei „Fiului risipitor”!...

Referindu-ne, în cele ce urmează, la ce-a de-a doua carte Provocările străzii – mic catehism vorbit, subliniem faptul că, potrivit precizărilor făcute de autor în preambulul lucrării intitulat „De ce provocările străzii?”, ţine de linia unui proiect mai amplu, şi anume de construcţia unui şir de cărţi cu vădit caracter catehetic, referitor la probleme ce marchează dialogul tinerilor, şi nu numai, cu Biserica. Volumul cuprinde întrebări şi răspunsuri rostite de-a lungul câtorva ani, în diferite zone ale ţării, în cadrul unor  conferinţe, într-o selecţie ce se vrea cât mai apropiată de sufletele destinatarilor acestui demers misionar, adică apropiată de sufletele tinerilor care în mod sigur, sunt cunoscuţi de Dumnezeu cu toate ale lor, bune, rele şi perfectibile.

Autorul mai precizează faptul că titlul cărţii nu se vrea a fi neapărat o provocare, deşi aşa reiese până la urmă, având cel puţin una subdiacentă. Mărturisirea autorului din rândurile următoare (ce se constituie ca un crez) este una cât se poate de relevantă şi de impresionantă privind argumentarea necesitaţii apariţiei acestei lucrări, cu acest titlu, şi a altora similare, căci „personal, iubesc enorm strada, ca spaţiu de întâlnire cu realitatea care nu îngăduie ifoase şi jumătăţi de măsură, în care viaţa palpită, desfiinţând morga de falsă cuminţenie în care nădăjduim să ne ascundem fariseismele şi jinduirile la mai bine. Iubesc strada şi pentru aceea că provoacă la dialog, la atenţie sporită, pentru că oferă lecţii vrednice de a fi luate în seamă. Şi-i iubesc pe oameni, aşa cum sunt, socotind totodată, că cel mai mare dar pe care mi l-a dat Dumnezeu este să-I binevestesc Evanghelia între oamenii care străbat strada, o traversează şi rămân, uneori, blocaţi la picioarele treptelor care urcă spre Biserică. Eu cred că mare parte din darurile mari ale Bisericii se aglomerează în astfel de puncte fierbinţi ale misiunii”, pentru care motiv Părintele Constantin abordează următoarele probleme sau frământări contemporane şi mereu actuale: - Prietenie şi iubire; Căsătorie şi viaţă de familie; Post; Spovedanie şi Duhovnic; Viaţă duhovnicească; Ecumenism şi sectarism; Mărturie şi mărturisire şi Altele.

În încheiere constatăm faptul că Părintele realizează tot acest deziderat, însoţit de următoarea explicaţie, întrucât crede că „uneori, Hristos Se aşează în linişte pe câte o bordură, lângă amărâţii care străbat străzile, în căutarea odihnei. El, Care este Calea, ştie cât de greu este să fii mereu călător. Şi-i odihneşte. Ca pe robul din Ierihon. Căruia-i redă lumina şi îl aşează pe Cale..” De aceea, autorul îşi doreşte să dedice această carte tinerilor, şi nu numai, care vor afla odihnă de durerile străbaterii străzii... căci Domnul Hristos a zis să mergem la El toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi El ne va odihni pe noi, fiindcă sarcina Lui este uşoară şi ne ajută să o purtăm, inclusiv această călăuză, adică această lucrare scrisă a slujitorul Său Constantin – Preotul, căruia-i dorim mult spor şi multe împliniri, înainte!... 

 Stelian Gomboş