Mireasma pustiei

Cele cincisprezece mici crâmpeie din Pateric scot la iveală minunatul chip ascetic al Avvei Ammona. Amănuntele pe care acestea ni le dau despre viaţa sa sunt puţine, dar cu totul mişcătoare. Îl vom lăsa pe cititor să se desfăteze singur de ele. Ne vom mărgini aici la lucrurile menite mai cu seamă să aşeze în spaţiu şi în timp chipul acestui mare nevoitor.
„Cel care cinsteşte poruncile lui Dumnezeu şi le păzeşte ca un datornic, acesta L-a cunoscut pe Dumnezeu.
Nu căuta cele înalte ale lui Dumnezeu, câtă vreme încă mai ceri ajutorul Domnului ca să vină şi să te mântuiască de păcat. Înaltele înţelesuri teologhiceşti vor veni singure, când sufletul se va curăţa”.

Avva Ammona

Avva Zosima este numit de către Sfântul Teodor Studitul „podoabă a smeritei cugetări”, iar viaţa lui este înfăţişată ca pildă vrednică de urmat a statorniciei întru nevoinţă – alături de a celorlalţi mari părinţi ai pustiei: Antonie, Ilarion, Pahomie, Eftimie, Sava, Dositei, Marcu.
Pilduitoare, în sfârşit, pentru faima Sfântului şi pentru preţuirea pe care au avut-o faţă de dânsul contemporanii săi, este şi o întâmplare pe care o păstrează Avva Dorotei. Era, zice, un frate oarecare, ce a fost stăpânit de demonul mândriei. Şi dacă îi spunea vreun alt frate ceva, îl scuipa şi zicea: „Cine este acesta? Nimeni nu este vrednic, fără numai Zosima şi ucenicii lui”.
Prin minunatele şi cu adevărat folositoarele sale Capete, Avva Zosima ne îndeamnă spre izbăvirea dintru alipirea pătimaşă de lucrurile materialnice, ca piatră de temelie – dar şi criteriu de cunoaştere – a adevăratei libertăţi lăuntrice; el scoate la lumină valoarea şi măreţia smeritei cugetări şi a blândeţii, arătând că toate cele ce privesc lupta duhovnicească atârnă de voirea omului, fiind de neapărată trebuinţă, în acelaşi timp, şi împreună-lucrarea harului dumnezeiesc.