Să căutăm prin rugăciune, psalmi şi lectură duhovnicească să ne unim mintea cu Domnul prin această silinţă şi să o izbăvim de gândurile nefolositoare. De vreme ce şederea şi lenea pricinuiesc tot lucrul rău, iar lucrarea şi sârguinţa sunt paza minţii noastre. Pe lângă toate acestea, să ne îngrijim de ascultare şi fiecare să-şi facă treaba sa cu frică de Dumnezeu. Să fie faptele noastre cu bună rânduială şi cu bună evlavie şi să iubim odihna fratelui nostru, că toate acestea sunt folositoare şi ajută la mântuirea sufletului, însă pe lângă acestea, să ne rugăm lui Dumnezeu şi pentru fraţii noştri care sunt la slujbe în multe locuri, ca să-i păzească Dumnezeu, pentru că de aceştia am grijă, fiindcă nu-i am înaintea mea ca să văd cum vieţuiesc. Dar şi pentru mine, smeritul, să vă rugaţi, ca să mi se dea cuvântul de folos în gura mea şi vieţuirea dreaptă şi mântuitoare, ca prin dragostea voastră şi eu, cel mai mic, să aflu mântuire sufletului meu, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Harta site