Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie să stăm sub povaţa duhovnicului, care înlătură voia nepricepută, făcând loc voii lăsate de Dumnezeu în fiecare dintre noi. Duhovnicul dezvăluie intenţiile lui Dumnezeu în noi. Dacă nu stăm sub povaţa duhovnicului, putem să in¬trăm în rătăciri mai mari ca patimile.
Îl simt prieten pe fiecare suflet care-mi trimite un singur gând de iubire. Şi doresc şi rog ca fiecare prieten să copieze acest „Îndreptar la spovedanie”.
Cu toată dragostea, Valeriu
Recomand Îndreptarul de faţă tuturor celor care se spovedesc la mine, pentru că e alcătuit pe firul Decalogului şi al celor 9 Porunci Bisericeşti. În acelaşi timp, poartă pecetea credinţei, a smereniei şi a evlaviei unui Mărturisitor, care s-a jertfit curajos pentru Biserică şi Neam.
Preot Vasile Gordon
Harta site