Cartea de faţă este compusă dintr-o serie de articole adunate din mai multe surse, iar nu traducerea unei singure cărţi. Din multitudinea de materiale disponibile, au fost selectate articole ce tratează figuri majore ale principalelor perioade din istoria Bisericii. În contextul acestui cadru istoric general, au fost alese în mod intenţionat articole cu o abordare cât mai variată: unele prezintă maniera în care un anumit Părinte ar fi tratat o problemă contemporană, altele analizează contribuţia teologică a unui Părinte, în timp ce altele prezintă viaţa şi opera unui Părinte, luând în considerare şi adeseori combătând atitudine a critică a cercetătorilor ne-ortodocşi asupra persoanei respective.
Pe lângă bogăţia de informaţii prezentă în articolele propriu-zise, cititorul atent va descoperi, de asemenea, că lucrarea oferă o perspectivă generală asupra felului în care Patrologia Ortodoxă se raportează şi îi studiază pe Sfinţii Părinţi. Această carte constituie, aşadar, deopotrivă o colecţie valoroasă de material ştiinţific, ce acoperă o tematică largă şi un mare număr de Sfinţi Părinţi, un manual ce scoate în evidenţă felul în care ar trebui abordat studiul Părinţilor de către un patrolog ortodox şi, de asemenea, o imagine reprezentativă pentru unul dintre marii cercetători patristici ai Greciei contemporane.
Harta site