Hristos, după ce a venit ca om, a adus viețuirea îngerească, a preschimbat pământul în cer și a poruncit lucrurile acestea, încât cei râvnitori să le împlinească. Și i-a asemănat cu puterile netrupești, și i-a făcut pe oameni îngeri, și i-a chemat spre slava celor viitoare, și a rânduit luptele cele mici, și i-a îndemnat să zboare pe culmi mai înalte, și să urce spre apsidele cerului, și să se lupte împotriva demonilor, și să înfrunte întreaga oştire a diavolului. Și, în timp ce au trup și sunt legați de trup, să-și omoare trupurile, și să alunge departe tulburarea care vine din patimi. Și să poarte doar trupul, și să se ia la întrecere cu puterile netrupești.
Monahii, după ce au evitat piețele, și cetățile, și tulburările lumești, au preferat viața în munți, care nu are nimic comun cu lucrurile de aici, nici cu tristețea lumească, nici cu durerea, nici cu o grijă atât de mare, nici cu primejdiile, nici cu cursele, nici cu invidia, nici cu gelozia, nici cu iubirile nebunești, nici cu nimic altceva asemănător.
Prin viața de aici ei meditează la lucrurile Împărăției cerurilor, vorbind cu văile, cu munții, cu izvoarele, în liniște și tihnă, și înainte de toate acestea cu Dumnezeu. Și locașul lor este curat de orice zgomot, în timp ce sufletul lor este liber de orice patimă și neputință, mai gingaș și mai ușor și mai neprihănit decât văzduhul cel mai curat.
CUPRINS
În loc de prolog
FECIORIA
Vrednicia cea mare a fecioriei care depăşeşte fire omenească
Cel feciorelnic dobândeşte în trup câte dobândesc puterile netrupeşti
Fecioria este veşmântul Bisericii
Timpul în care s-a arătat fecioria
Fecioria şi milostenia
Avem nevoie de marele ajutor dumnezeiesc
Fecioria este de prisos fără milostenie
Fecioria nesăbuită şi neroditoare
Fecioria era uimitoare la cei din vechime
Biserica întreagă este fecioară şi după nuntă
Împodobirea neîngăduită a fecioarei
Sufletul neprihănit arată fecioria
Fecioria şi milostenia
Adulterul înseamnă încălcarea făgăduinţei fecioriei
Lucrul cel mai nevrednic pentru o fecioară
Pe fecioară o admiră şi idolatrii
Locul tagmei fecioarelor
Fecioara este alipită deplin de lucrurile duhovniceşti
Fecioria este război fără armistiţiu
Fecioria şi milostenia
Fecioria în suflet şi în trup
Hristos a adus pe pământ fecioria
Fecioria, milostenia şi iubirea de oameni
Fecioria este vas preoţesc, porfiră împărătească
După cum mărturiseşte Pavel, fecioara este aceea care se îngrijeşte de bunurile Domnului
Fecioria este vieţuire îngerească în trup muritor
Fecioria este virtute însemnată şi are nevoie de osteneală
Exemplul oamenilor din Vechiul Testament care n-au putut să împlinească fecioria: Avraam, Moise, Iov
Trebuie luare aminte la iubirea de sine
Cuvânt despre feciorie
Fecioria ereticilor nu are valoare
Ereticii sunt pedepsiţi din pricina fecioriei?
Ereticii sunt mai netrebnici şi decât idolatrii în ceea ce priveşte fecioria
Fecioria ereticului este şi mai necurată decât adulterul
Ereticii, când se nevoiesc cu fecioria, îşi întinează nu doar sufletele, ci şi trupurile lor
Trebuie să judecăm fecioria nu prin îmbrăcăminte, ci prin suflet
Paguba fecioarei constă în a se mândri în faţa celor căsătoriţi
Cel care osândeşte nunta nedreptăţeşte fecioria
Fecioria face îngeri din oamenii care urmăresc să o lucreze
Nu fecioria împuţinează neamul omenesc, ci păcatul
Primejdia în care se află cei care dispreţuiesc fecioria este mare
Fecioria este lucrare mare şi pricinuitoare de multe bunătăţi
Fecioria este vrednică de admiraţie şi de multe cununi
Apostolul numeşte fecioria harismă din cumpătare
Din ce pricină Pavel nu o scuteşte pe fecioară de osteneli?
Fecioria nu este poruncă
Fecioria este lucrare uşoară
Fecioria nu are nevoie de niciunul dintre lucrurile care nu ţin de noi
Care este podoaba fecioriei şi care este frumuseţea ei?
Pătimirile pe care le-a suferit pentru Hristos, chiar dacă sunt searbăde, provoacă mulţumire
Netulburarea care există în feciorie
Fecioria nu este laţ în care suntem prinşi, ci o percepem aşa prin propria noastră lipsă de râvnă
Femeia care se îngrijeşte de lucrurile lumeşti nu este fecioară
Cei care au fost împreună cu profetul Ilie nu s-au deosebit deloc de îngeri, şi fecioria a fost cea care i-a făcut astfel
Către cei care zic că cei care s-au nevoit cu fecioria urmează să se mute în sânurile lui Avraam
M O N A H I S M U L
În loc de prolog
Cetele îngerilor cu chipuri omeneşti
Modul cugetării şi lucrării monahilor Egiptului
Pilda marelui Antonie
De ce îi lauzi şi îi admiri pe monahi?
Tâlcuirea rugăciunii înainte de masă
Călugării fac nopţile zile
Viaţa monahilor este mai dulce şi mai dorită decât viaţa aceasta
Comparaţie între modul vieţuirii monahale şi modul vieţuirii lumeşti
Modul vieţuirii monahale
Bucuria teatrelor şi bucuria monahilor
Cele două plăceri
Mănăstirile sunt locuri ale cugetului smerit
Masa monahilor
Acolo nu există rob şi liber
Suntem furnici în faţa monahilor
Unde vom găsi cugetul smerit?
Acolo nu există cuvintele: „al meu şi al tău”
Trebuie să intri în rânduială!
Amărăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur
Anomalia vieţii creştine
Monahii: sfinţii cei fără minuni
Şi în lume există sfinţi necunoscuţi.
Să nu-i dispreţuim pe aceştia
Comparaţia dinastiei împărăteşti cu monahul. Care este bunul cel mai de seamă?
Viaţa monahală şi împărăţia: deosebirea dintre ele
Împărat este cel care îşi stăpâneşte propriile patimi
Războiul celor două părţi
Viaţa şi faptele fiecăruia
Vremea nopţii şi desfătările lor
Ce dăruieşte monahul şi ce dăruieşte împăratul supuşilor săi.
Rugăciunea monahului
Căderile împăratului şi cele ale monahului
Moartea
Lucrurile vieţii de aici
Care este mai de preferat: bogatul sau monahul sărac?
Către cei care războiesc viaţa monahală
Cuvântul I
Jignirea cea mare
Lucrul cel mai uimitor este că luptătorii împotriva monahismului sunt creştini
Războinicii aprigi
Monahii sunt luaţi în râs
Lupta Sfântului pentru apărarea monahilor. Pavel şi Nero
Aş prefera să nu mai fie nevoie de mănăstiri
„Strâmtă este poarta”
Semnul cel din urmă al răutăţii
Cuvântul al II-lea
Către un părinte necredincios
Osândirile tatălui adresate fiului său monah
Îndepărtarea osândirilor prin răspunsul Sfântului Ioan Gură de Aur
Acum tânărul este cel mai strălucitor
Ademenirea slavei şi a mulţumirii
Plăcerea
Recapitulare: judecata viitoare
Cuvântul al III-lea
Către un părinte credincios
Există felurite moduri de mântuire
Vom deveni toţi pustnici?
De unde vine vorba multă despre destin?
Monahii sunt singurii care se găsesc la ţărm şi în linişte
Biruinţele înţelepciunii aparţin celor neînvăţaţi şi înţelepţi
Dintre monahi puţini cad
Mai lesne se mântuieşte cineva în pustiu
Poruncile, răsplătirile şi pedepsele sunt obşteşti
Cei care cad mai uşor
Aceeaşi responsabilitate o au împreună cu monahii şi cei căsătoriţi
Fiii duhovniceşti şi părinţii duhovniceşti
Pretextele şi îndreptăţirile părinţilor pentru îndepărtarea de monahism
Obiecţii: călugăr după căsătorie!
Când plată este mai mare?
Îndemnul neîndreptăţit
Urmările acelei lupte prin care tânărul a lepădat lumea
Dorim tovărăşia copiilor, şi vrem să fie împreună cu noi!
Vremea potrivită a ieşirii din mănăstire
Să-i chemăm când devin puternici
Să-i pregătim pe slujitorii lui Dumnezeu
Deveniţi părinţi, ziditori ai templelor purtătoare de Hristos
Harta site