De la încorporarea sa în rândurile Armatei Albe în 1919, la alegerea vieţii monahale în urma unui pelerinaj la Muntele Athos, soarta arhiepiscopului Vasili, pecetluită de credinţa lui neclintită şi o spiritualitate profundă, a fost marcată de Istorie. După mai mult de 20 de ani petrecuți în "republica monarhală", pleacă la Oxford - pentru a-și continua studiile patristice - și apoi la Bruxelles, unde a fost numit în 1960 arhiepiscop al eparhiei din Belgia a Patriarhiei Ruse. Până la moartea sa, din 1985, el nu va mai trăi niciodată pe pământul Rusiei sale natale.
Prima parte, consacrată anilor de tinerețe, descrie, din interior și cu o rară sinceritate, perioada Revoluției și a Războiului civil: simțul său de observație face minuni, și Soljenițîn nu s-a înșelat când a preluat aproape fără nici o schimbare mai multe din paginile sale despre evenimentele anului 1917. Descrierea lui e poate un tablou mai autentic decât cele prezentate în multe cârți de istorie.
Cea de a doua parte, a amintirilor despre Biserică, începe 30 de ani mai târziu, cânt preotul (1951) și apoi episcopul (1959) a început să participe la multele sinoade și congrese internaționale. Poziția lui în Biserica Rusă de "exilat" l-a făcut un observator precis, uneori dur, chiar critic, al instanțelor ortodoxe, dar acest slujitor neobosit și devotat al Bisericii a spus și a scris întotdeauna ceea ce a gândit, oricare ar fi fost situațiile sau persoanele implicate.
Prezentate aici pentru prima dată în traducere românească, amintirile arhiepiscopului Vasili din perioade puțin cunoscute sau chiar greșit înțelese, sunt - atât prin aspectul lor "civil", cât și prin cel "religios" - neprețuite pentru cei ce vor să înțeleagă istoria Rusiei și a Bisericii ei.
Arhiepiscopul Vasili este unul dintre cei mai importanți prelați ai Bisericii Ortodoxe Ruse din a doua jumătate a secolului al XX-lea și o figură marcantă a mișcării ecumenice.
Harta site