Seria Roadele Duhului Sfânt
Sfântul Pavel enumeră zece daruri ale Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. Omul nu le poate dobândi în chip firesc, ci ele sunt un semn și un rod al prezenței Duhului Sfânt în lăuntrul său.
Seria Roadele Duhului Sfânt dezvoltă fiecare dintre aceste daruri separat, exemplificându-le mai întâi prin episoade sau învățături biblice, iar mai apoi prin pilde și povestiri selectate cu grijă din Pateric, Viețile sfinților și dintre multe alte istorioare din vechime sau contemporane.
Textul este ilustrat cu planșe de colorat pentru copii: fiecărei pagini de text îi corespunde o ilustrație reprezentativă.
Pentru copilașii mai mici, care colorează cu plăcere dar nu au deprins încă cititul, textele pot fi folosite asemenea oricărei cărticele de pilde și povești, la care părinții apelează în momentele de peste zi sau seara, pentru a le citi celor mici.
Volumul 10: Dragostea
Domnul Hristos, unic în istoria lumii, este figura centrală a narațiunii din prima parte. Dragostea Sa reiese din faptele și minunile Sale, precum și din ecoul pe care acestea le-au avut în inima oamenilor.
Pildele prezentate în partea a doua evidențiază adevăruri precum: dragostea este soră bună cu ascultarea; omul credincios se umple de dragoste față de semenii săi și față de toată făptura; dragostea este lipsită de răutate și caută buna înțelegere cu ceilalți.
Cuprins
Dumnezeu este Iubire / 6
Un Om ca nimeni altul
Minunile iubirii
Iubirea atrage
Domnul Hristos iubește copiii
O întâlnire pentru o viață
Un prieten desăvârșit / 16
Rugăciunea
O altfel de mâncare
Cine iubește este ascultător / 20
Un călugăr cu o inimă mare / 24
Ecoul faptelor / 28
Bibliografie / 32