Ar trebui să înțelegem că fără Domnul nu putem face nimic. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte. Prin urmare, trebuie să trăim cu conștiința de sine aproape nulă a ego-ului nostru și să acționăm întotdeauna cu smerenie chenotică, drept slugi netrebnice și slujitori de calitate (adică credincioși), așa cum observă autorul cărții.
Toate îndemnurile de mai sus și sfintele făgăduințe par în logica majorității oamenilor acestei lumi ca fiind niște antinomii existențiale, niște aspirații absurde, ca stări de sminteală sau de nebunie, ca un vis utopic care este echivalent cu nebunia, conform învățăturii Sfântului Pavel, marelui Apostol și învățător al păgânilor: Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu[3]. Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie.[4]
Fiecare om poate să își trăiască în mod automat și firesc existența lui împreună cu Hristos în viața de zi cu zi, în relațiile și treburile lui zilnice; este de ajuns să Îl iubească, să Îl facă pe Hristos dacă nu unica, totuși cea mai înaltă iubire a lui. Noi, dimpotrivă, după cum observă Gheronda Antonie, de cele mai multe ori prin educația dată copiilor noștri în familie și la școală, chiar și în Biserică, prin învățătura și mai ales prin exemplul nostru îi îndepărtăm pe copiii noștri de calea iubirii dumnezeiești, în timp ce îi educăm într-un asemenea mod încât ei se tem de Dumnezeu și de învățătura Lui.
Harta site