Românii și moralitatea lor. Eseuri

Literatura, istoria, psihologia și moralitatea se sprijină una pe alta pentru a surprinde specificul unei etnii, portretul psihologic al unui popor cu calitățile și manifestările lui din veac în veac. Cartea de față, despre moralitate și imoralitate în societatea noastră din trecut și de astăzi, se înscrie în preocupările românilor din anii postrevoluționari, pe care‑i parcurgem cu prea multe nemulțumiri și cu prea puține împliniri. De mult timp, se discută despre reforme economice, despre cele privind sănătatea și educația, despre reforma statului și a constituției, dar deloc despre o „reformă” pe plan moral a întregii societăți. Suntem siguri că o parte dintre semenii noștri se întreabă dacă gândirea, simțirea și conduita românilor sunt cele care ne definesc etnia și ne conferă identitatea inconfundabilă între națiunile europene. Mai sunt ale noastre particularitățile psihice și morale pe care le‑au subliniat de‑a lungul vremii elitele românești cu diverse prilejuri? Adică, mai sunt românii – așa cum s‑a afirmat – inteligenți, omenoși, generoși, harnici, curajoși, credincioși, sufletiști și încrezători în idealul lor și în ziua de mâine? Nu cumva pe unii dintre compatrioți i‑au cuprins lenea, invidia, tentația îmbogățirii pe orice cale și cu orice preț, părăsirea țării cât mai repede și cât mai departe de cea de baștină?
Iată întrebările pe care și le‑a pus, între alții, și autorul cărții de față. Sigur, nu a căutat să dea răspunsuri complete și nici într‑o formă didactică, ci într‑o manieră proprie literatului. Adică, prin eseurile din acest volum a intenționat să‑l apropie pe vorbitorul limbii române de valorile morale ale neamului din care face parte. Dar, ca să‑l intereseze pe cititorul contemporan, ne‑am silit să‑i punem în față „oglinda” moralității noastre din trecut, pentru a avea termen de comparație privindu‑se pe sine în „oglinda” clipelor pe care le trăim cu „frenezia” epocilor de tranziție. Adică, în orice epocă și pe oricare palier al societății, unele valori și virtuți morale nu pot și nu trebuie să fie ocolite în adevărul și semnificația lor. Familia, înțelepciunea și modestia, munca cinstită și patriotismul sincer asigură omului obișnuit un trai liniștit și confortabil. Dimpotrivă, prostia și lenea, setea de îmbogățire, îngâmfarea și disprețul pentru semenii tăi bulversează și întunecă viața acestora.
Cititorul onest constată cu ușurință că nu ne‑am propus să cuprindem (și nici nu era cu putință) toate „virtuțile” și „viciile­” românilor. Ne‑am limitat la câteva, pe care le‑am prezentat deopotrivă cu condeiul literatului și cu cel al „moralistului” echilibrat.
Considerăm că noi, românii, nu am fost și nu suntem mai „virtuoși” decât alte neamuri europene, nici mai „imorali” în comparație cu acestea. Tot timpul elaborării acestei cărți am fost stăpânit de o conștiință morală curată și de hotărârea de a spune mereu adevărul, așa cum l‑am perceput și cum l‑am decriptat în conștiința și conduita semenilor.
Exemplele pe care le‑am oferit în scrierile eseistice țintesc spre un singur scop – limpezirea conștiințelor pentru a recunoaște un adevăr elementar: nu trecem prin veac singuri și nu ne putem face de cap oricând, de aceea trebuie să recăpătăm demnitatea și mândria românilor dintotdeauna. Dacă i‑am provocat stimatului cititor câteva clipe de meditație privind moralitatea semenilor care‑l înconjoară, înseamnă că prezenta carte n‑a fost scrisă în zadar. (Vistian Goia, În loc de Prefață)