Lepădătorii de Hristos care s-au pocăit sunt mucenici autentici, şi Biserica îi cinsteşte, fiindcă, după cum scrie Sfântul Nicodim Aghioritul: „Să se lepede cineva de Hristos nu este atât de grav, cât să rămână în această lepădare... Iar mucenicia nu înseamnă doar iertare de păcate, ci şi sfinţenie, slavăşi cinstire cerească. De aceea credincioşii se închină la moaştele mucenicilor, socotindu-le sfinte”.
Noii mucenici sunt cei umiliţi, cei omorâţi, „care strălucesc ca soarele în noaptea sclaviei, ca nişte ancore statornice pe vreme de furtună”, şi după cum menţionează I. Anastasiou: „Biserica şi credinţa noastră nu au legătură cu autoritatea şi puterea şi nu le cunosc. Se întâmplă contrariul. Se sprijină pe cei săraci, pe cei chinuiţi, pe cei smeriţi, pe cei omorâţi, pe cei care par să fi fost biruiţi. Moaşte ale mucenicilor sunt puse în piciorul Sfintei Mese.
Întreaga Biserică se întemeiază pe cei smeriţi, pe cei ucişi pe nedrept. De altfel, pe ce altceva să se sprijine, de vreme ce-L avem ca Stăpân şi Mântuitor al nostru pe Fiul lui Dumnezeu, pe care oamenii din vremea Sa L-au răstignit ca pe un nelegiuit? Aceste lucruri simple nu le-am înţeles, şi de aceea unii cred că şi în Biserică vor primi autoritate şi putere”.
CUPRINS
Harta site
www.agaton.ro
Revista ortodoxă
