ABC-ul poveștilor terapeutice - Virtualul în viața copilului meu
Cartea face parte din Colecția ABC-ul poveștilor terapeutice. Este un ghid complet care cuprinde: ce este, cum se spune și ce vom afla din povestea terapeutică, povestea propriu-zisă, întrebări de înțelegere și personalizare, ce am învățat și exerciții practice pe aceeași temă.
Povestea surprinde efectele virtualului în viața copilului și modalitatea prin care părinții conștientizează importanța organizării timpului liber, pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a acestuia.
Lectura, încă de la vârsta de 1 an, joaca afară, în natură, indiferent de temperatură sau vreme, sportul, jocurile de masă sau cele creative, plimbările, masa luată împreună, implicarea în activitățile gospodărești, timpul dedicat discuției între membrii familiei sau exprimarea afecțiunii sunt câteva dintre activitățile care nu trebuie să lipsească din programul zilnic al copilului.
În caz contrar, acesta se va retrage în lumea virtuală, unde își va crea un univers care îl va ajuta să găsească răspunsuri la întrebări, o lume care nu îl critică și îi oferă, aparent, tot ce are nevoie. Efectele sunt grave, cu repercusiuni pe termen lung, fiind foarte dificil să scăpăm de dependența televizorului și a calculatorului instalate la vârste mici.
Cel mai important lucru este să fim un bun exemplu pentru copiii noștri și să ne implicăm, ca adulți, în cât mai multe activități, diferite de cele din mediul virtual.