Seria Roadele Duhului Sfânt
Sfântul Pavel enumeră zece daruri ale Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia. Omul nu le poate dobândi în chip firesc, ci ele sunt un semn și un rod al prezenței Duhului Sfânt în lăuntrul său.
Seria Roadele Duhului Sfânt dezvoltă fiecare dintre aceste daruri separat, exemplificându-le mai întâi prin episoade sau învățături biblice, iar mai apoi prin pilde și povestiri selectate cu grijă din Pateric, Viețile sfinților și dintre multe alte istorioare din vechime sau contemporane.
Textul este ilustrat cu planșe de colorat pentru copii: fiecărei pagini de text îi corespunde o ilustrație reprezentativă.
Pentru copilașii mai mici, care colorează cu plăcere dar nu au deprins încă cititul, textele pot fi folosite asemenea oricărei cărticele de pilde și povești, la care părinții apelează în momentele de peste zi sau seara, pentru a le citi celor mici.
Volumul 4: CREDINȚA
Credința este cea mai mare comoară pe care o poate avea omul pe pământ, căci prin ea intrăm în legătură cu Dumnezeu cel atotputernic, primind la rândul nostru putere.
Minunatele taine ale credinței sunt aduse progresiv în fața micilor cititori: Dumnezeu este creatorul lumii și al omului, Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
Episoade evanghelice grăitoare despre minunile pline de putere dumnezeiască ale Domnului Hristos și alte întâmplări uimitoare din viața unor oameni credincioși din vechime sau contemporani se înșiruie în acest volum pentru a-i ajuta pe copii să conștientizeze cât de frumoasă este viața în credință: credința care ne uimește, care învinge frica și ne aduce liniște, credința care ne apropie îngerii.
Cuprins
Cea mai mare comoară / 4
Dumnezeu – Creatorul lumii / 6
Tabloul buclucaș / 8
Dumnezeu – Creatorul omului / 10
Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu / 12
Potolirea furtunii / 14
Credința omului în puterea Domnului / 16
Maica Gavrilia și tigrul / 18
Puterea credinței / 20
Bibliografie / 40