Editia a treia.
Coperti cartonate.
Transliterare, diortosire, revizuire după ediţia grecească şi note de ŞTEFAN VORONCA.
Everghetinosul a apărut cu osteneala Sfântului Nicodim Aghioritul într-o primă ediţie la Veneţia în 1783, după ce circulase în multe manuscrise de-a lungul secolelor. El a fost cel care i-a scris şi prefata. Deşi nu se numeşte ca îngrijitor al ediţiei, este socotit de toti ca fiind cel care a editat cartea.
Deşi prima ediţie s-a tipărit într-un volum, ediţiile ulterioare au circulat în 4 volume. Lucrarea a fost tradusă între anii 1794 şi 1797 de către Ieromonahul Climent de la Slatina, într-o variantă care a circulat prin diverse copii-manuscrise. Pentru o diortosire mai cu de-amănuntul a textului am folosit editia de la Atena 1992, care o reproduce fidel pe cea de la Veneţia dând şi o traducere în neogreacă a textului.
Editura
Sa nu socotiti ca iti e de ajuns numai citirea Evangheliei, fara citirea Sfintilor Parinti! Acesta este un gand trufas, primejdios. Mai bine sa te aduca la Evanghelie Sfintii Parinti ca pe un fiu iubit, care a fost pregatit pentru aceasta prin scrierile lor.
Sfantul Ignatie Briancianinov
Everghetinosul este o mare binefacere, pentru ca putem cunoaste pe deplin duhul Sfintilor Parinti impotriva tuturor patimilor, pe rand; sufletul cunoaste cum au lucrat aceia si se foloseste.
Cuviosul Paisie Aghioritul
Parintii din pustia Patericului vin la noi, indemnandu-ne sa primim marturia lor in inimile noastre si in viata noastra. Desi au trait cu mult timp inaintea noastra, povetele lor sunt foarte actuale. Daca va fi citit cu luare aminte, marele Everghetinos va fi una dintre cartile cele mai importante din viata fiecarui monah si a fiecarui mirean.
CUPRINS
Pricina întâi
Că cei ce se smeresc pe sineşi, cinstiţi sunt la Dumnezeu
Pricina a doua
Că defăimarea pe smerenie, iar cinstea pe mândrie le pricinuieşte, pentru aceea şi cei smerit-cugetători, dejăimaţi fiind, se bucură, iar cinstiţi fiind, se mâhnesc
Pricina a treia
Că nu se cuvine ca cineva să fie jără lucru, ci şi trupeşte să lucreze, şi cum că deşertăciunea este pricină a multor răutăţi
Pricina a patra
Cu care scop se cuvine a lucra călugărul şi spre câte şi de care lucruri să se îngrijească
Pricina a cincea
Care lucruri se cuvin a păzi fraţii, lucrând unii cu alţii
Pricina a şasea
Că în obşte nu se cuvine ca cineva să aibă ceva al său, iar celui ce are, prea grea muncă asupră-i i se atârnă
Pricina a şaptea
Că cel ce dă sau vinde ceva din lucrurile folositoare mănăstirii sau ia pe ascuns mult greşeşte la Dumnezeu, şi mai mult se va munci; pentru aceea se cuvine ca de dânsele, ca de cele ce sunt afierosite lui Dumnezeu, foarte a purta de grijă, şi despre cei ce dispreţuiesc cele
prea mici, şi cum că lenevi rea întru toate e vătămătoare
Pricina a opta
Cu ce fel de aşezare se cade a sluji sau a se sluji, şi ce dobândă este din slujire
Pricina a noua
Când şi în care lucruri se cuvine a se cinsti slujba mai întâi decât rugă
Pricina a zecea
Că trebuie cu osârdie a ne scula la rugăciune şi cu răbdare a stărui în dânsa; şi pentru ce şi de unde s-au rânduit rugăciunile cele de la hotărâieie ceasuri; şi cum că nu se cuvine de acestea a ne lenevi
Pricina a unsprezecea
Pentru cântare şi rugăciune, şi buna rânduială întru dânsele
Pricina a douăsprezecea
Că se cuvine a-i canon isi pe cei ce grăiesc în deşert la Dumnezeiasca slujbă, iar de nu se vorîndrepta, să-i izgonim cu asprime din Biserică
Pricina a treisprezecea
Că se cuvine a priveghea în toată vremea şi a dormi atâta cât să se ţină trupul; şi că cei începători la nevoinţă trebuie şi prin izvodiri [cugetări] a deprinde privegherea
Pricina a paisprezecea
Despre iubirea de sine
Pricina a cincisprezecea
Ce folos este din înfrânare, şi ce vătămare din neînfrânare, şi ce pierdere este din nemăsurarea vinului
Pricina a şaisprezecea
Cum au iubit Părinţii postul şi l-au săvârşit, şi până unde se nevoiau întru acesta cu acrivie
Pricina a şaptesprezecea
Felurite fapte de la Părinţi Sfinţi, deşteptând neputinţa noastră spre răbdare, şi cu covârşire înoăţându-ne pe noi smerenia
Pricina a optsprezecea
Cum se cuvine a purta grijă de trup şi ce sunt nevoinţa cea cu socoteală şi înfrânarea
Pricina a nouăsprezecea
Cum se cuvine a prăznui iubitorul de Dumnezeu, şi care este şi în praznice hrana Părinţilor
Pricina a douăzecea
Că mare rău este mâncarea într-ascuns, pentru că aceasta poate chiar şi numai singură să piardă pe monah
Pricina a douăzeci şi una
Că se cuvine călugărului a mânca o dată în zi, şi aceasta către al nouălea ceas, către seară, de poartă grijă cu de-amănuntul, pe care riinduială toţi Părinţii o au păzit, şi nu numai în isihie, ci şi în vieţuire de obşte
Pricina a douăzeci şi doua
Că nu se cuvine după îndulcire, ci după trebuinţă a mânca, şi cum că cel ce nu după îndulcire mănâncă, măcar dulci de vor fi bucatele, nici nu se păgubeşte
Pricina a douăzeci şi treia
Cum se cade şi cu ce scop să şadă monahulla masă şi de cele puse înainte să se atingă, şi ce se cuvine a păzi după masă
Pricina a douăzeci şi patra
Despre mâncare şi băutură, şi când, şi cum, şi de care se cade a ne împărtăşi sau depărta
Pricina a douăzeci şi cincea
Care este deosebirea războiului curviei şi cum se cade a ne nevoi împotriva lui
Pricina a douăzeci şi şasea
Că nu este cu putinţă a se izbăvi cineva desăvârşit de războiul curviei fără decât numai prin ajutorul lui Dumnezeu, ajutor care urmează neîndoios nevoitorilor, şi care este desăvârşita curăţie
Pricina a douăzeci şi şaptea
Care este cinstea curăţiei, şi care este necinstea curviei, şi sfârşi tu rile fiecăreia şi răsplătirile, fie în veacul de acum, fie în cel viitor
Pricina a douăzeci şi opta
Că vrednic de pedeapsă este a primi gânduri urâte şi a nu le alunga de îndată, aşijderea şi privirea cu iscodire şi grăi rea şi auzirea de gânduri urâte, tot aşa, iarăşi, învoirea împreună cu fapta, şi că prin multe şi felurite meşteşuguri năoăleşte duhul curviei, pentru aceasta se cuvine de-a pururea a lua aminte
Pricina a douăzeci şi noua
Că trebuie a ne abate de la vorbirile femeilor, şi de la celelalte ce zădărăsc patimile
Pricina a treizecea
Că nicidecum nu se cuvine să audă credinciosul fluierul sau alăuta sau alte oarecare viersuri [ăiamice, ci să fugă de acestea ca de nişte lucruri pierzăioare
Pricina a treizeci şi una
Că visarea se face din felurite pricini
Pricina a treizeci şi doua
Că prea mare este lucrarea plânsului, şi de câte feluri este plânsul, şi că mare este deosebirea lacrimilor
Pricina a treizeci şi treia
Că, la sfârşitul vieţii, mai cumplit se pun dracii asupra omului, pentru aceea foarte se cuvine să luăm aminte
Pricina a treizeci şi patra
Că nimic nu e cu o aşa de mare nepotrivire credinciosului, ca îndrăzneala şi râsul; întru care pricină se mai zice şi despre evlavie şi deosebirile acesteia
Pricina a treizeci şi cincea
Că nu se cuvine ca nimeni să nu se mânie pe vreun om sau să strige la el, şi care este naşterea mâniei, şi cum se tămăduieşte
Pricina a treizeci şi şasea
Că cel ce doreşte desăvârşire, şi cât de puţin de s-ar tulbura cu inima către cel ce-l nedreptăţeşte sau îl ocărăşte, nu se arată nevinovat
Pricina a treizeci şi şaptea
Că se cuvine ca fratele să fie îndelung-răbdător către cei ce greşesc lui şi pe cei ce-l nedreptăţesc să nu-i dosădească
Pricina a treizeci şi opta
Se cuvine ca creştinul să nu-şi facă izbândire numai cu cei necredincioşi, ci şi cu îndelungă-răbdare să sufere nedreptăţirea, şi cu nerăuiaie să-i ruşineze
Pricina a treizeci şi noua
Că celor ce rabdă strâmbătate cu mulţumită, şi nu-şi izbândesc loruşi, Dumnezeu Se face izbânditor, şi de multe ori cu mai mari le răsplăteşte decât cele prin care s-au nedreptăţit
Pricina a patruzecea
Că se cade să-i iubim şi pe vrăjmaşi, ca pe cei ce mult ne folosesc, şi să le facem bine, şi să ne rugăm pentru mântuirea lor
Pricina a patruzeci şi una
Că nu se cuvine a urî pe vreun om
Pricina a patruzeci şi doua
Că pomenirea de rău este pierzăioare; şi nu numai că netrebniceşte toată lucrarea duhovnicească, ci şi întoarce înapoi milostivirea lui Dumnezeu, şi cum trebuie să stăm împotriva ei
Pricina a patruzeci şi treia
Că nu se cuvine a blestema pe cineva
Pricina a patruzeci şi patra
Că se cade ca nu numai să nu ocărâm pe cineva, ci şi a-i binecuvânta pe cei ce ne ocărăsc, şi aşa vom potoli mânia lor
Pricina a patruzeci şi cincea
Că nu se cade a minţi, ci a grăi adevărul
Pricina a patruzeci şi şasea
Că mare este păcatul năpăsiuirii, şi, spre slava celor năpăstuiţi, de vor răbda cu mulţumită de multe ori, şi în această viaţă vine pedeapsă de la Dumnezeu asupra năpăstuitorilor
Pricina a patruzeci şi şaptea
Despre cuvânt şi tăcere, şi cum se cuvine să ne folosim de acestea, şi că a cuvânta nu este fără de vină
Pricina a patruzeci şi opta
Că şi simplu a se fura este păcat, iar jurământul strâmb are pedeapsă nemilostivă, şi cum că jurământul cel ce se face din obrăznicie spre lepădarea poruncii lui Dumnezeu trebuie să fie dezlegat, iar pentru dânsul trebuie să se facă pocăinţă
Pricina a patruzeci şi noua
Că se cade nu numai să nu clevetim, ci nici celui ce cleveteşte să nu-i îngăduim să şoptească sau să cârtească
Pricina a cincizecea
Cum trebuie să locuiască fraţii şi împreună să se îndrepte, greşind ei întru ceva, şi când şi în ce greşeale se cuvine a se păstra tăcerea, şi când şi în ce [împrejurări] se cuvine să grăiască şi să nu ascundă
Revista ortodoxă
