Nr. pagini: 137;
Format: 13,20x 20,20 cm.
„La fiecare Slujbă a Sfintei Liturghii sunt strânşi, în jurul Sfântului Jertfelnic, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria, toţi sfinţii, lumea îngerească, fraţii noştri vii şi adormiţi, toată creaţia. Împreună liturghisesc şi slăvesc pe Dumnezeu pentru arătarea Iubirii Lui, lumii. Aşa a trăit sfânta împărtăşire poporul lui Dumnezeu de-a lungul tuturor veacurilor. Aceeaşi realitate trăieşte şi creştinul de azi, în limita credinţei şi înălţimii lui duhovniceşti. Câteodată Dumnezeu dă la o parte cortina care acoperă săvârşirea tainicei Slujbe a Sfintei Liturghii şi atunci marea taină este descoperită. Alteori se observă cum se leagă Sfânta Euharistie cu întâmplări străine şi paradoxale, minuni care cutremură. Cu toate acţiunile vizibile ale Sfintelor Taine, Dumnezeu, prin voia Sa, acţionează şi vindecă boli, salvează din pericole, dă putere celor ce luptă, sprijină pe cei puţin credincioşi, luminează pe cei întunecaţi, controlează pe cei păcătoşi, conduce la Adevărul Bisericii. O mică parte din aceste intervenţii şi descoperiri minunate, care se leagă de Slujba Sfintei Liturghii şi Sfânta Euharistie, va găsi cititorul în următoarele pagini.”
(Din Prefaţă)