Un bildungsroman captivant, "O fată ca tine" este în primul rând o carte despre iubire, solidaritate şi forţă morală într-o lume în derivă, care, împletind aparent mărunte istorii personale cu istoria mare, devine povestea unei generaţii pierdute.
În 1939, în Angelina, un prăfuit orăşel californian, segregarea rasială e un fapt cotidian: în curtea şcolii se joacă doar copiii albi, iar la sfârşitul orelor numai copiii japonezi se grăbesc spre casă. Satomi Baker, „o fată de paisprezece ani a cărei frumuseţe viitoare deja se întrevede“, pe jumătate japoneză, înfruntă prejudecăţile şi clişeele americane cu impetuozitatea specific vârstei: neaparţinând în întregime niciuneia din cele două lumi, în fiecare din ele e percepută drept o străină. Când începe războiul, tatăl ei se înrolează voluntar şi îşi pierde viaţa în atacul de la Pearl Harbor. Comunitatea japoneză, tolerată până atunci, este învinuită şi demonizată, iar în scurtă vreme toţi membrii ei sunt deportaţi într-un lagăr dintr-o zonă aridă. Pentru Satomi începe o călătorie complicată, a maturizării precoce, a descoperirii de sine şi a afirmării identităţii într-o societate încă nepregătită să o accepte.
Harta site