Vlădica Danilo nu a fost făcător de minuni, făcătoare de minuni a fost însă puterea Dragostei lui. El era un simplu rugător, dar un rugător ale cărui rugăciuni ştiau să ajungă la Dumnezeu, iar Dumnezeu nu-şi dezamăgea slujitorul credincios. Lucrarea rugăciunilor Vlădicăi izvora din profunzimea credinţei sale şi forţa dragostei sale faţă de Făcătorul şi Părintele său, faţă de Făcătorul şi Părintele celor pentru care se ruga.
Deseori îl surprindeam pe Vlădica stând îngenunchiat într’una din bisericile Patriarhiei din Peci, punând omoforul său pe capul vreunui credincios care avea trebuinţă de rugăciunea lui şi care credea în puterea acesteia. Vlădica se ruga cu toată fiinţa. La început rostea cuvintele rugăciunii rar şi în şoaptă, iar apoi continua să se roage în gând. Erau momentele când lacrimile, asemenea mărgăritarelor sufletului său, se vărsau din ochii lui. - Monahia Makaria Obradovici
CUPRINS
Harta site