Volumul însumează opt interviuri realizate la Televiziunea din Sibiu de preotul Mihai Petian cu Protosinghel Teodosie Paraschiv, în cadrul emisiunii Credință și viață, în perioada martie 2014 – septembrie 2016.
Dialogurile abordează subiecte fundamentale ale vieții creștine, dintr-o perspectivă ușor accesibilă și foarte bine argumentată atât de textele biblice, cât și de experiența de viață a celor doi protagoniști: jertfa, libertatea, responsabilitatea, iubirea creștină, semnătura lui Dumnezeu, postul, milostenia și iertarea.
"Apariția unei cărți este un paradis în care cititorul poate găsi izvorul cu apă vie, preadulce și cu bun miros al cuvintelor potrivite. Și totuși atât de puțin se citește azi! Îndemnați să facă aceasta, spre folosul intelectual și spiritual, mulți răspund că au dorit să citească, spre exemplu, Sfânta Scriptură, dar și-au dat seama ca nu înțeleg, astfel că s-au lăsat păgubași. Tocmai conștiința de a aduce noi explicații a determinat scrierea convorbirilor televizate din cartea de față.
Adunate între coperțile acestei cărți, dialogurile devin mărturisire, document de epocă culturală și nu numai. Imperfecțiunile cărții vin din limitele formulei. Edificiul a fost construit din cărămizi existente, adunate în timp, care aduce până la urmă orogonalitate demersului nostru. Se poate observa că nu mi-au plăcut întrebările cuminți, dar nici agresivitatea reportericească."
Preot Mihai Petian
CUPRINS
Harta site