Cuminte şi adânc, cuvântul vindecă vorbăria din jur şi neghiobia bârfei, prea marii bârfe în care ne scufundăm ades. Cred că versul, cel cuminte mai ales, poate să reclădească liniştea lumii. Să recucerească inimile flămânde de libertatea respiraţiei liniştii Raiului. Hristosjera - Versuri cu icoane, facerea fratelui Alexandru Mihail Niţă, este un astfel de idiom al limbii îngerilor, prin care vorba omenească se umple de cuvânt. Chiar dacă par simple, jocurile din versuri sunt pline de sens catehetic, un soi de teopoetieă pentru inima celui dedat lecturii liniştite, la marginea grea a lumii, pentru inima celui însetat de simplitate. Veţi citi, prin ochii de gând ai autorului, o lume nouă, care respiră nădejde, caută să redescopere iconologia unei lumi în care Hristos locuieşte ca Adevăr şi Viaţă…
…fratele Alexandru este viu. Dar nu pentru că scrie altfel, ci pentru că, avându-L pe Hristos de Dumnezeu, nu s-a lăsat prins în capcana de a-L surpinde în clişee. Pentru că volumul acesta, cu titlu incitant prin noutate - Hristosfera -, descris în primul poem al volumului, în oglindire cu toate sferele din care credem noi că ne decurge viaţa, propune să regândim limbajul comunicării credinţei în acord cu provocările fiecărei generaţii umane. Versuri cu icoane înseamnă că fiecare icoană poate fi semn de carte
unui gând, aşa după cum fiecare poezie poate fi condac de gând icoanei. În plinătatea căutării lui Dumnezeu, Fratele Alexandru nu oboseşte. Şi-a găsit cea mai simplă rugăciune: căutarea.
Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula
Din cuprins:
Harta site