Sfântul Nicolae a fost chipul blândeţelor. El s-a identificat cu blândeţea şi cu smerenia. Inima sa plină cu asemenea virtuţi a fost ca o mare în care s-au revărsat şiroaie de lacrimi şi noian de suferinţe. Sufletul său era un adevărat potir în care se revărsau necazurile şi suferinţele creştinilor, din inima şi sufletul său izvorând ca dintr-o fântână puhoi de binefaceri şi milostenii, de blândeţe şi bunătate. Această virtute a blândeţii i-a împodobit viaţa cu o deosebită strălucire.
Cât de frumos şi de dorit ar fi dacă, şi în mijlocul credincioşilor de astăzi, s-ar alcătui o comunitate a blânzilor pe principiul iubirii şi al smereniei. În această obşte n-ar exista ură, ceartă, asuprire, bârfire, făţărnicie, ci ar domni adevărata pace, iubirea, adevărul şi înţelegerea.
Părintele Serafim Man
Harta site
www.agaton.ro
Revista ortodoxă
