Cartea de față reprezintă ediția a doua la cartea Cuvântări mistagogice la sărbători. Cuvintele starețului Emilianos adunate în volumul de față cu titlul Cuvântări duhovnicești la sărbători, alcătuiesc o livadă duhovnicească cu mult mai presus decât cea pământească. În această livadă vei găsi, iubite cititor, un povățuitor minunat pentru călătoria ta de-a lungul anului, un instrument al autocunoașterii, poate că uneori dureros, iar alteori nedureros, dar, întotdeauna, vindecător. Vei descoperi comorile iubirii lui Dumnezeu pentru om și te vei înnoi. Ți se va naște dorul de a lupta, de a le părăsi pe cele pământești, de a te înalța la cele cerești.
CUPRINS
Prolog
Sigle
Anul Nou
Anul Nou - mai aproape de Hristos
La Teofanie
Postul Mare și pustia
Isihasmul, făclia veșnică a Bisericii
Învierea Domnului, pe temeiul prorociilor
Înălțarea Domnului
Sfântul Duh
Icoana Maicii Domnului "Axionița"
Nașterea Cinstitului Înaintemergător
Sfinții Apostoli
Sfântul Nicodim Aghioritul
Sfântul Mucenic Emilian
Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii
Monahul și lumina taborică
Schimbarea la Față și viața practică
Maica Domnului în viața monahilor
Arhanghelii în viața noastră de zi cu zi
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Nașterea lui Hristos. Viețuirea monahală
Nașterea duhovnicească a lui Hristos în noi
Arborele genealogic al lui Hristos
Sfântul Simon Izvorâtorul de mir