Dorind să publice o carte despre viața Domnului nostru Iisus Hristos, care să sporească credința și dragostea copiilor pentru Mântuitorul, directorul unei cunoscute edituri americane a venit cu ideea unui premiu de 1.000 dolari pentru cel mai bun manuscris. Scrierea trebuia să nu se mărginească la o simplă narațiune, ci să fie o istorisire care împletind trăirile personajelor, legătura ucenicilor cu Învățătorul lor, împrejurările vremii și învățăturile mesianice, să țină întru totul seama de adevărurile Sfintei
Scripturi. Titus, tovarăș al crucii a fost ales din mai bine de 350 manuscrise și a avut de îndată succes, ajungând în cele din urmă la tiraje de peste două milioane exemplare. Cartea a fost tradusă în peste 19 limbi și e socotită una dintre cele mai bune cărți ale secolului XX, bucurându-se de mare apreciere până în ziua de astăzi.
Îmbinând într-un mod fericit ficțiunea cu realitatea, povestea se întrețese în jurul vieții mai multor personaje contemporane cu Mesia. Punându-ne înainte un întreg alai de pericope evanghelice, autoarea ne furnizează totodată și o sumedenie de amănunte (inedite) legate de viețuirea zilnică a oamenilor de atunci, trezindu-ne simțământul că și noi suntem martori ai tămăduirilor săvârșite de Hristos, ai propovăduirii Sale, ai pătimirii și Răstignirii Sale pe Cruce, precum și ai Învierii Lui
celei de a treia zi.
Scrisă simplu, pe înțelesul tuturor, această carte se adresează atât copiilor și tinerilor, cât și celor mari, fiindu-ne tuturor de mare ajutor în înțelegerea mai adâncă a Sfintei Evanghelii.
Harta site