Sfinții iubesc copiii

Sfântul Serafim de Sarov şi copiii
Multe cărţi s-au scris despre frumuseţile pădurilor, a munţilor, a râurilor şi a multor locuri încântătoare.
În Rusia, pe malurile râului Sarovka se aflau păduri bătrâne, tainice şi pline de farmec. Pini uriaşi îşi întindeau crengile unul spre altul aşa cum îşi întind copii mâinile la jocul „ţară ţară vrem soldaţi“.
Mulţime de vieţuitoare îşi aveau vizuinile şi bârlogurile în tufişuri, în scorburile copacilor sau tăinuite pe sub stânci. Acolo erau şi mulţime felurită de păsări care se jucau zburând dintr-un loc în altul, îşi câutau hrana preferată sau slobozeau cântece înţelese doar de ele şi de Dumnezeu care pe acestea toate le-a creat. În pădurea Sarov era şi mare bogăţie de fructe sălbatice: alune, fragi, afine, mure,  zmeură, coacăze şi câte şi mai câte bunătăţi.
Atraşi de frumuseţea acestei păduri, de-a lungul timpului, mulţi oameni şi-au făcut colibe din lemn, sau bordeie şi au trăit singuri bucurându-se de liniştea pădurii, de parfumul florilor de rai, de curgerea izvoarelor cu şoapte de rugăciune, sau de covorul de nea aşternut de îngeri .
Oamenii care trăiesc singuri în desişul pădurii se numesc pustnici. Demult, în pădurea Sarov erau mulţi pustnici, adică locuitori şi iubitori ai pădurii.
Unul din pustnicii foarte mult iubit de oameni a fost Părintele Serafim de Sarov. El era un călugăr bătrân care-a plecat dintr-o mănăstire, s-a aşezat în pădure, ca să se bucure de frumuseţea ei şi să-L slăvească pe Dumnezeu. Cât era ziua de mare Părintele strângea ciuperci pentru iarnă, culegea fructe şi le punea la uscat ori prindea peşte sau făcea alte lucruri folositoare.
Da în tot timpul cât lucra se şi ruga, căci ştia multe rugăciuni. Când se ducea la căsuţa lui cea mică citea rugăciuni sau învăţăruri creştineşti, căci iubea foarte mult cărţile.