Sfântul Iosif Isihastul
viața • acatistul • paraclisul • rugăciuni
Ediţie îngrijită de L.S. Desartovici
Sfântul Iosif Isihastul a cunoscut că tot ceea ce a fost, este sau va fi el vreodată, nu poate să fie decât în Dumnezeu. Pentru aceea, cu o încordare neasemănată a cuprins Numele lui Dumnezeu în lăuntrul său și nu L-a mai lăsat din brațele inimii pe Cel Ce Este. De aceea s-a și făcut asemenea Lui, vitejia sa fiind a celui care nu vrea cu nici un chip să se despartă de Domnul în nici unul din gândurile, simțirile și făptuirile sale.
Toți cei care voim, îi putem urma Sfântului Iosif începând prin a nu mai ascunde de Dumnezeu nici un gând, cuvânt sau faptă de a noastră, ci a le trăi pe toate dimpreună cu El. Aceasta poate să ne fie început al rugăciunii. Unde ne va duce această strădanie, această simțire, depinde de fiecare dintre noi.
Harta site