Metagenealogia nu este o terapie în sensul clasic al termenului. Bazată pe studierea arborelui genealogic, ea nu reprezintă o metodă de tratare a unei boli, ci un travaliu de conștientizare care presupune atât înţelegerea elementelor din trecut care ne‑au oferit formă, cât și deschiderea către un viitor căruia noi îi dăm formă. Trecutul încearcă să impună un sens viitorului, dar, în realitate, viitorul este cel care dă sens trecutului, oferindu‑i o nouă semnificație: iată, pe scurt, sensul și esența metagenealogiei.
Străbunicii, bunicii și părinții se contopesc în noi atât la bine, cât și la rău. Familia este un clan căruia vrem să‑i aparținem. Temându‑ne că vom fi excluși dacă ne diferențiem, repetăm erorile strămoșilor noștri. Forțele de repetiție și forțele de creație, în dinamica lor nesfârșită, ne îndeamnă să reluăm neîncetat aceleași tipare și, simultan, ne împing să devenim ceea ce suntem noi cu adevărat. Așa se transformă fiecare familie într‑o entitate dublă: umbră și lumină. Capcana și comoara se unesc în descendent. Ne înscriem într‑o linie familială pe care o recunoaștem drept o comoară, dar suntem prada, mai mult sau mai puțin conștientă, a capcanelor sale.
Mai degrabă decât un manual, Metagenealogia este romanul unei duble inițieri: prima, deja împlinită, a fondatorului metagenealogiei, și a doua, în curs de realizare, a celui care va fi dispus să intre în joc și să pornească pe acest drum către recucerirea adevăratei sale identități. Presărată cu momentele cheie ale formării și parcursului lui Alejandro Jodorowsky, cartea descrie – prin prisma unei experiențe de peste 40 de ani în studierea arborelui genealogic și a Tarotului de Marsilia – două teze la fel de importante: prezentul ca unică realitate și unitatea ca adevăr suprem al ființei.
O pledoarie pentru descoperirea divinului din noi, prin eliberarea de obstacolele emoționale și mentale care constituie egoul personal.
Figură-cult a cinematografiei și literaturii contemporane, Alejandro Jodorowsky este scriitor, actor, scenarist și regizor, reprezentant al filmului de avangardă și deschizător de drumuri în tot ceea ce ține de curentul transgenerațional. A studiat timp de aproape jumătate de secol arborele genealogic, dar și Tarotul de Marsilia, de care se folosește în consultațiile sale, apelând, de asemenea, la interpretarea actelor simbolice, la psihoșamanism și la psihomagie. Lucrările sale reprezintă o pledoarie pentru descoperirea divinului din noi, prin eliberarea de obstacolele emoționale și mentale care să ne ajute oameni să ne onorăm strămoșii și să ne îmblânzim egoul personal.
CUPRINS
I. Metagenealogia: artă, terapie și căutare de sine
De la artă la terapie
Bazele teoriei jodorowskyene
Prezentul ca unică realitate, unitatea ca adevăr suprem al ființei
Contribuția tarotului
Rolul obstacolelor
Lecția culturilor așa‑zis „primitive“ și a magiei tradiționale
Cine sunt eu? De la cele patru egouri la fiinţa esenţială
II. Construirea arborelui. Individul în fața filiației
Clarificarea arborelui genealogic – colectarea și organizarea informațiilor
Metode intuitive și creative
III. Rolul viitorului. Obiectivul personal și proiectul conștiinței
Chemarea viitorului
Munca asupra scopului. Repetiţii, creație și niveluri de conștiință
Scopul: punct de tracțiune al travaliului asupra arborelui
Un sistem de repetiţii
O cheie pentru viitorul proiect: nivelurile de conștiință
Nivelul de conștiință și secretele de familie
IV. Cuplul. Originea filiației
Cuplul în arborele meu – întâlnire și fecundare, conflicte și cooperare
Mitul originilor: fecundarea
Masculin și feminin: două identități dobândite?
Complementaritate și conflict
V. Nașterea. Când apare copilul
Naștere: spre aer și lumină
De la naștere la nativitate. Sarcină, naștere, a naște și a renaște
De la fecundare la naștere, greutatea filiației
A deveni mamă și tată
Memoria corpului în slujba vindecării
VI. De la triadă la ansamblul fraților – dinamici familiale
Rivalități între frați
A fi unic și a trăi împreună
De la cuplu la triadă
Nume și prenume: identitate individuală și identitate familială
Introiecția și proiecția
Triada și destinul
Cele opt triade: de la uniunea perfectă la dezbinarea totală
Arborele genealogic ca rețea de triade
Ansamblul fraților: între conflict și colaborare
Creșterea unei frății: provocările partajării
Comparații, preferințe, ierarhie, pedepse: fraternitatea toxică
Câteva dinamici familiale
VII. De la legătură la nod – psihomagia ca ajutor în relațiile toxice
Nodul gordian
Legături și noduri. Uniți în conștiință
Identificarea rezistenţelor
Beneficiul bolii și rolul psihomagiei
Copilul și nucleele sale
Noduri și nuclee persistente: manifestare și soluționare
VIII. Abuz și identitate dobândită
„Așa sunt eu“ sau capcana finală a arborelui
Fantomele abuzului și corpul fantomă
De la eroare la abuz. Ieșirea din condiționările arborelui genealogic
Principiile abuzului
Abuzul în cele patru centre
Ieșirea din abuz: recapitulare și confruntare
Psihomagia abuzului
IX. Corpul familial și corpul esențial – arborele genealogic și memoria corpului
De la corp la suflet
De la corpul familial la corpul esențial. Masaj inițiatic, psihoritual, psihoșamanism
Identificarea corpului familial și reintegrarea corpului esențial
Atingerea: un tabu al culturii occidentale
Masajul inițiatic
Psihoritualul renașterii
Psihoșamanismul
X. Vindecarea arborelui – când moștenitorul rebel devine răscumpărătorul filiației
De la delirul de filiație la conștiința realizată
Arborele vindecat. Rolul imaginației creatoare
Depășirea nevrozei de eșec
Vindecarea suficientă și egoul îmblânzit
Personajele noastre interioare: obstacole și aliați
Aliații și imaginația creatoare
De la capcană la comoara genealogică: arborele altar
Epilog. Sufletul în lume
Harta site