Domnul S-a numit pe Sine Mesia, adică Hristos, şi Pâinea vieţii. Într-o altă predică a Lui, Domnul a spus: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8, 12). Domnul, numindu-Se pe Sine Lumina lumii, a legat după aceea lumina cu viaţa. Cel care-L urmează pe Hristos şi umblă în lumina sfintelor Lui porunci, acela umblă pe calea care conduce la Viaţă.
Credinciosul care participă la Tainele Bisericii înţelege că Domnul este pentru el lumina, pacea, bucuria, hrana şi viaţa. Este astrul care străluceşte mereu şi făclia care le luminează pe toate cele din casa sufletului său.
Viaţa celor ce-L urmează pe Hristos este încă de acum o viaţă a luminii. Iar în veacul ce va să vinăvor străluci ca soarele şi vor fi razele unicului Soare, Hristos (Matei 13, 43)43.
Cu alt prilej Hristos S-a numit pe Sine uşă a oilor. A zis: Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla (Ioan 10, 9). Hristos este uşa prin care pătrundem în Împărăţia lui Dumnezeu. Cel ce intră prin uşa aceasta, va găsi mântuire. Intră în Casa lui Dumnezeu, şi în ea va găsi hrana mântuitoare, care este de asemenea Hristos, Pâinea vieţii.
Harta site